8 definiții pentru înviorare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVIORARE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ÎNVIORARE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

înviorare sf [At: PISCUPESCU, O. 135/10 / P: ~vi-o~ / Pl: ~rări / E: înviora] 1 Trezire la viață Si: înviorat1 (1), (reg) învioșare (1), învioșat1 (1). 2 Scuturare a cuiva din amorțeală Si: înviorat1 (2), (reg) învioșare (2), învioșat1 (2). 3-4 Căpătare a unei vioiciuni (mai mari) Si: înviorat1 (3-4), (reg) învioșare (3-4), învioșat1 (3-4). 5 Întremare după o boală Si: înviorat1 (5). 6-7 (Revenire sau) determinare a cuiva să revină în simțiri Si: înviorat1 (6-7). 8 Complex de exerciții ușoare executate de obicei dimineața la trezire pentru recăpătarea tonusului. 9 Înveselire. 10 Îmbărbătare. 11 Împrospătare. 12 (Ccr) Putere.

ÎNVIORARE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. Exerciții de înviorare.Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și cînd glasul lui i-ar fi alinat suferința. REBREANU, R. II 65. – Pronunțat: -vi-o-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înviorare (desp. -vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorării; pl. înviorări

înviorare (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorării; pl. înviorări

înviorare s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. înviorării; pl. înviorări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVIORARE s. 1. redresare, refacere, restabilire, revigorare, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leșin.) 2. reviriment. (S-a produs o ~ în activitatea...) 3. v. însuflețire. 4. împrospătare. (~ florilor din vază.) 5. v. ațâțare. 6. v. activare.

ÎNVIORARE s. 1. redresare, refacere, restabilire, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leșin.) 2. reviriment. (S-a produs o ~ în activitatea...) 3. însuflețire, (reg.) învioșare. (~ atmosferei.) 4. împrospătare. (~ florilor.) 5. ațîțare, întețire. (~ focului.) 6. activare, dinamizare, intensificare, stimulare. (~ unui proces.)

Intrare: înviorare
înviorare substantiv feminin
  • silabație: în-vi-o- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înviorare
  • ‑nviorare
  • înviorarea
  • ‑nviorarea
plural
  • înviorări
  • ‑nviorări
  • înviorările
  • ‑nviorările
genitiv-dativ singular
  • înviorări
  • ‑nviorări
  • înviorării
  • ‑nviorării
plural
  • înviorări
  • ‑nviorări
  • înviorărilor
  • ‑nviorărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înviorare, înviorărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Exerciții de înviorare. DLRLC
    • format_quote Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și cînd glasul lui i-ar fi alinat suferința. REBREANU, R. II 65. DLRLC
etimologie:
  • vezi înviora DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.