înăbuși [At: COSTINESCU / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năbuși] 1-2 vt (Rar) A-i țâșni cuiva (lacrimile sau) sângele. 3 vt (D. buruieni) A se dezvolta împiedicând creșterea și dezvoltarea plantelor Si: a năpădi. 4 vt (Nob) A înfășură pe cineva cu multe haine ca să transpire și să-i scadă febra. 5 vt (Fig) A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale Si: a reprima. 6-7 vtr A (se) sufoca. 8-9 vt A acoperi focul cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit.

ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A nu mai putea respira; a se sufoca. V. năbuși (1). I se părea că se înăbușă. DUMITRIU, N. 85. ◊ Tranz. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. Simți că-l înăbușe. VLAHUȚĂ, O. A. I 101. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît sămănăturile, le îneacă... sau înăbușă și astfel le fac să piară. PAMFILE, A. R. 94. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la manifestări, acțiuni, mișcări sociale) A potoli prin violență; a reprima. V. năbuși (3). [Gh. Bibescu] a încercat să înăbușe revoluția din 1848 din Țara Romînească. IST. R.P.R. 312. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Șoimaru își înăbuși un geamăt. SADOVEANU, O. VII 91.

A ÎNĂBUȘI înăbuș tranz. 1) A face să se înăbușe; a asfixia. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (alimente, legume etc.) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări etc.) A potoli prin violență; a reprima. ~ o demonstrație. 5) A face să nu se mai producă. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești etc.) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna; a controla; a domina. ~ emoțiile. /în + a năbuși

A SE ÎNĂBUȘI mă înăbuș intranz. 1) (despre ființe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza căldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simți într-un impas moral (din cauza unor condiții nefavorabile); a se sufoca. /în + a năbuși

înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înăbuș.

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 înăbușă, imperf. 1 înăbușeam; conj. prez. 1 sg. să înăbuș, 3 să înăbușe

înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 3 înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 să înăbușe

înăbuși vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 sg. și pl. înăbușe

înăbuși (ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, conj. înăbușe)

ÎNĂBUȘI vb. 1. v. asfixia. 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. v. reprima. 5. v. stinge. 6. v. năpădi.

ÎNĂBUȘI vb. v. ascunde, tăinui.

ÎNĂBUȘI vb. 1. a (se) asfixia, a (se) îneca, a (se) sufoca, a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 2. a strangula, a sufoca. (Emoția îl ~; cu glasul ~ de emoție.) 3. (fig.) a comprima. (Își ~ un suspin.) 4. a reprima, (fig.) a sugruma. (A ~ o răscoală.) 5. a stinge. (~ focul.) 6. a năpădi. (Buruienile ~ un teren cultivat.)

înăbuși vb. v. ASCUNDE. TĂINUI.