25 de definiții pentru șanț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În Evul Mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze.

șanț4 sn [At: BARIȚIU, P. A. II, 86 / Pl: ~uri / E: ns cf ger Schanze „șansă”] (îvr; cdp ger sein Leben in die Schanze werfen; îe) A-și arunca viața în ~ A-și risca viața.

șanț3 sn [At: LB / Pl: ~uri / E: mg (reg) sanc] (Trs) Scrum rămas în pipă după arderea tutunului.

șanț2 sn [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: nct] (Mol) 1 Lucru straniu Si: (îvp) ciudățenie (3). 2 Minunăție. 3 (Îe) A-i fi (cuiva) de ~ (sau a-i părea cuiva de ~) A-i părea (cuiva) ciudat. 4 (Îae) A-i părea (cuiva) amuzant. 5 (Îae) A se rușina. 6 (Îe) A-i ține (cuiva) ~ul A-i face (cuiva) pe plac.

șanț1 sn [At: URECHE, L. 191 / V: (reg) sa~, (îvr) sfi / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: ger Schanze, pn szaniec, mg sánc] 1 (Înv) Săpătură lungă și adâncă, adesea fortificată sau umplută cu apă, care se facea în jurul unei cetăți, al unui castel, în scopuri de apărare. 2 (Pex) Tranșee. 3 (Spc) Săpătură lungă și îngustă (pietruită), făcută de o parte și de alta a unui drum pentru scurgerea apei. 4 (Pgn) Orice săpătură lungă și îngustă, făcută pentru scurgerea apei, pentru irigații, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. 5 (Pan) Scobitură alungită și îngustă, făcută la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în lemn, în pielea unor animale etc. Vz: șliț1 (1). 6 (Pan; rar) Adâncitură alungită și îngustă la suprafața unui organ2 sau a unei părți a corpului. 7 (Înv; îe) A osândi (pe cineva) la ~ A pedepsi (pe cineva) la muncă silnică. 8 (Rar; îe) A se duce la ~ A se distruge. 9 Urmă lăsată de roțile unui vehicul pe pământul moale Si: (reg) făgaș1 (1). 10 (Trs) Urmă adâncă lăsată de șuvoaie1 (1) pe coasta unui deal. 11 (Mun; Trs) Albie a unui râu. 12 (Reg) Fâșie de pământ rămasă nearată între brazde. 13 (Înv) Val de pământ făcut în scopuri de apărare Si: dig.

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În evul mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze.

ȘANȚ, șanțuri, s. f.. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută de o parte și de alta a unui drum, pentru scurgerea apei; p. ext. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pămînt etc. Gheorghiță a pus mîna pe baltag; omul a sărit șanțul ș-a apucat pe subt o potecă și pe subt o rîpă. SADOVEANU, B. 154. Voinicul făcu precum îl învățase zîna. Săpă un șanț adînc pînă ce ajunse sub culcușul scroafei. ISPIRESCU, L. 129. A dat de niște șanțuri; buiestrașul s-a poticnit și l-a trîntit cît colo. CARAGIALE, P. 87. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. Rămăsese, după cum știți, singur cu fata și toată gospodăria i se ducea la șanț. PREDA, Î. 114. 2. Fortificație de apărare împotriva armelor de foc, constînd dintr-un șanț (1), cu un parapet făcut din pămîntul scos; tranșee. Noi vom restaura ceea ce alții au distrus!... Noi toți cei din șanțuri și cei din spitale. C. PETRESCU, Î. II 90. Voi, frumoase turturele, Să zburați în țara mea Să-mi cătați pe maica mea, Spuneți-i că am murit Sub un șanț acoperit. HODOȘ, P. P. 230. ♦ (În trecut, uneori determinat prin «de apărare») Fortificație în forma unui canal care împrejmuia un castel sau o cetate medievală. Se văd încă urmele șanțului de apărare, ce ocolea zidurile pe din afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1) la diferite organe sau piese de mașini.

ȘANȚ ~uri n. 1) Săpătură lungă și îngustă făcută în pământ (și folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarța arborilor, pe piei, piese de mașini etc.). 4) Construcție în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranșee. /<germ. Schanze, ung. sánc

ȘANȚ s.n. (Mold.) Ciudățenie, minunăție. Minuni ce-au făcut [Domnul] să țineți minte Și de șanțuri dintîiu de mainte. DOSOFTEI, PS., apud TDRG. Minunînd pre mulți cu ciudesele și cu șanțurile. DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută. Cf. d i v, m i r a c, m i r a z.

șanț n. 1. groapă făcută în pământ pentru închiderea unui teren, pentru scursul apei sau pe dinaintea unei întărituri; 2. pl. crestături în pietrele morii. [Nemț. SCHANZE].

șanț1 n., pl. urĭ (rus. šánec, pl. sancy, fort, întăritură: pol. szanc, szaniec, ceh. šanc, d. germ. schanze, întăritură, retranșament). 1. Săpătură lungă făcută în pămînt p. apărare, p. scurgerea apeĭ ș. a.: o tabără, o vie înconjurată de șanț. (V. hindichĭ, ocop, sel și sat). 2. Vechĭ (poate pin aceĭașĭ figură ca a deraĭa. a delira, adică „a ĭeși din linia obișnuită”. Cp. și cu ceh. šantovati, a glumi). Minune, lucru minunat. Azĭ. Nord. De șanț, deșănțat, straniŭ: a ți se părea de șanț, a vorbi de șanț. V. scandel.[1]

  1. 1. În original: 1) șanț, deși nu există și o a doua definiție pentru cuvântul „șanț”. — LauraGellner

șanță sf vz șanț1

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șanț s. n., pl. șanțuri

șanț s. n., pl. șanțuri

șanț s. n., pl. șanțuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘANȚ s. 1. (prin Mold. și Bucov.) hindichi. (A săpa un ~.) 2. v. tranșee.

ȘANȚ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă.

ȘANȚ s. 1. (prin Mold. și Bucov.) hindichi. (A săpa un ~.) 2. (MIL.) tranșee, (Ban., Transilv. și Bucov.) ștelung, (înv.) ocop. (S-au adăpostit în ~.)

șanț s. v. BAZACONIE. BIZARERIE. BÎZDÎGANIE. CIUDĂȚENIE. CURIOZITATE. DRĂCIE. DRĂCOVENIE. MINUNĂȚIE. NĂSTRUȘNICIE. NĂZDRĂVĂNIE. POZNĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șanț (șanțuri), s. n.1. Tranșee. – 2. Săpătură, groapă, canal. – 3. Rigolă. – 4. Jgheab, crestătură, adîncitură. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. săs. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar și ar putea să se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totuși Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. șențui (var. șănțui), vb. (a face un șanț); deșanț, s. m. (Mold., Trans., ciudățenie, surpriză); deșențat (var. deșănțat), adj. (rar, ciudat, curios; ieșit din comun; nepotrivit, dezordonat); șăncăleț (var. șancălău, șancălos), adj. (Trans., hazliu, nostim); șăncălie, s. f. (Trans., glumă).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șanț2, șanțuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.

șanț, șanțuri, s.n. – 1. Tutun: „Moșu ține șanț în gură, după ce o stins pipa” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). 2. Scrumul rămas în pipă după ardere. – Din magh. dial. sánc „șanț” (MDA).

șanțuri de dragaj (pl.), (engl.= groove cast) → urme de dragaj.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șanț, șanțuri s. n. rid.

Radio-șanț expr. (peior.) 1. (în timpul războiului rece) Radio Europa Liberă. 2. bârfă, zvon.

Intrare: șanț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șa
  • șanțul
  • șanțu‑
plural
  • șanțuri
  • șanțurile
genitiv-dativ singular
  • șa
  • șanțului
plural
  • șanțuri
  • șanțurilor
vocativ singular
plural
șanță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șa, șanțurisubstantiv neutru

  • 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: hindichi diminutive: șănțuleț
    • format_quote Gheorghiță a pus mîna pe baltag; omul a sărit șanțul ș-a apucat pe subt o potecă și pe subt o rîpă. SADOVEANU, B. 154. DLRLC
    • format_quote Voinicul făcu precum îl învățase zîna. Săpă un șanț adînc pînă ce ajunse sub culcușul scroafei. ISPIRESCU, L. 129. DLRLC
    • format_quote A dat de niște șanțuri; buiestrașul s-a poticnit și l-a trîntit cît colo. CARAGIALE, P. 87. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble rar A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rămăsese, după cum știți, singur cu fata și toată gospodăria i se ducea la șanț. PREDA, Î. 114. DLRLC
  • 2. Fortificație de apărare împotriva armelor de foc, constând dintr-un șanț (1.), cu un parapet făcut din pământul scos. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Noi vom restaura ceea ce alții au distrus!... Noi toți cei din șanțuri și cei din spitale. C. PETRESCU, Î. II 90. DLRLC
    • format_quote Voi, frumoase turturele, Să zburați în țara mea Să-mi cătați pe maica mea, Spuneți-i că am murit Sub un șanț acoperit. HODOȘ, P. P. 230. DLRLC
    • 2.1. în Evul Mediu Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Se văd încă urmele șanțului de apărare, ce ocolea zidurile pe din afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. DLRLC
  • 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1.), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii