ȘFICHIUI, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu șfichiul (II 1), a lovi scurt; p. ext. a biciui, a plesni. ♦ Fig. A înțepa cu vorba, a ironiza, a persifla. – Șfichi + suf. -ui.

șfichiui vt [At: C. STAMATI, ap. CADE / V: (reg) sf~, sficui / Pzi: ~esc / E: șfichi + -ui] (Pop) 1 A lovi cu șfichiul (3). 2 (Pex) A biciui (3). 3 (Fig) A îndemna. 4 (Fig) A înțepa cu vorba Si: a ironiza, a persifla.

ȘFICHIUI, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu șfichiul (II 1), a lovi scurt; p. ext. a biciui, a plesni. ♦ Fig. A înțepa cu vorba, a ironiza, a persifla. [Pr.: -chiu-i] – Șfichi + suf. -ui.

ȘFICHIUI, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi cu șfichiul biciului; p. ext. abate cu biciul, a biciui. Am să mi-l spînzur în cîrlige în fața mea și cu mîna mea am să-l șfichiuiesc cu harapnicul. SADOVEANU, O. VII 45. Îndeamnă, a țipat năprasnic femeia. Iordan a șfichiuit murgii. id. M. C. 11. Băiatul trecuse... șfichiuind cu o nuia crengile teilor. C. PETRESCU, S. 136. ◊ Fig. Viscolul mă șfichiuia. SADOVEANU, O. I 349. Rîsul lor mi-a șfichiuit obrazul. C. PETRESCU, S. 26. (Intranz.) Soarele pierise, lumina se împuținase și vîntul șfichiuia. SADOVEANU, B. 27. 2. Fig. A înțepa cu vorba, a lua în rîs, a ironiza. Țăranii noștri glumeți, cum sînt ei, ne tot șfichiuiau în treacăt, care dincotro. CREANGĂ, A. 127. ◊ (Subiectul este mijlocul, aluzia, vorba cu care se ironizează) Dojana preotului îl șfichiuia ca un bici de foc. REBREANU, I. 78. ◊ Refl. pas. [Prin strigături] se șfichiuiește lenea, fudulia etc. ȘEZ. I 70. – Variantă: sfichiui (SADOVEANU, P. M. 92) vb. IV.

A ȘFICHIUI ~iesc tranz. 1) A atinge cu șfichiul biciului. 2) fig. A înțepa cu vorba; a lua peste picior. [Sil. -chiu-i] /șfichi + suf. ~ui

A SE ȘFICHIUI mă ~iesc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri usturătoare (cu cineva). [Sil. -chiu-i] /șfichi + suf. ~ui

sfichiui v vz șfichiui

sficui v vz șfichiui

SFICHIUI vb. IV v. șfichiui.

sfichiuì v. 1. a trage un sfichiu; 2. fig. a biciui, a mustra aspru.

sfíchĭ, sfichĭuĭésc V. șf-.

șfichĭuĭésc (Mold. nord) și sf- (sud) v. tr. (d. sfichĭ). Lovesc cu sfichĭu. Fig.. Bicĭuesc cu vorba, lovesc pin sarcazme, persiflez: a șfichĭui moravurile. Ating ușor suprafața (ca rîndunica’n zbor apa). – Și sfl-.

șfichiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfichiuiesc, 3 sg. șfichiuiește, imperf. 1 șfichiuiam; conj. prez. 1 sg. să șfichiuiesc, 3 să șfichiuiască

șfichiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfichiuiesc, imperf. 3 sg. sfichiuia; conj. prez. 3 să sfichiuiască

șfichiui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfichiuiesc, imperf. 3 sg. șfichiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. șfichiuiască

șfichiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șfichiuiesc, conj. șfichiuiască)

șfichiuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ȘFICHIUI vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

ȘFICHIUI vb. 1. a biciui, (reg.) a sfârcâi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) *2. (fig.) a atinge, a împunge, a înțepa, a pișca. (Îl ~ cu vorba.)

șfichiui vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

ȘFICHIUI vb. 1. a biciui, (reg.) a sfîrcîi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) 2.* (fig.) a atinge, a împunge, a înțepa, a pișca. (Îl ~ cu vorba.)