șirag sn [At: PALIA (1581), 55/3 / V: (înv) șar~, șăr~, (reg) șâroag, ~reag (Pl: (înv) ~ure, ~age, ~ege) / Pl: ~uri / E: mg sereg „mulțime, trupă”, cu sensul treptat lărgit sub influența lui șir cf pn szereg] 1 (Îrg) Armată¹ (1). 2 (Îrg; prc) Unitate militară. 3 (Înv) Linie de bătaie. 4 (Pop) Rând de ostași dintr-o formație de luptă. 5 (Pop) Coloană (de ostași). 6 (Îvr; îe) A da prin ~reag A pune pe un delincvent să treacă printre două rânduri de soldați care lovesc în el cu vergi. 7 (Cu sens spațial) Șir (1). 8 (Mar; îcs) De-a șireagu-ntors pe dos Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Îlav) În (sau, rar, la) ~ Unul după altul. 10 (Mun; îe) A pune (pe cineva) pe ~reag A sili (pe cineva) să facă un lucru. 11 Mulțime de mărgele, pietre prețioase etc. înșirate pe un fir, pentru a servi ca obiect de podoabă Si: șir (5), (îvr) maț. 12 (Îs) ~ de mătănii Mătănii. 13 (Pex) Mulțime de obiecte de același fel înșirate pe un fir, din necesități practice. 14 (Rar) Șir (9). 15 (Mol; îs) ~u ciobanului Cusătură întru-un anumit fel cu motive naționale. 16 (Pop; cu sens temporal) Șir (13). 17 Sumă.

ȘIRAG, șiraguri, s. n. 1. Șir (1). Caii, în șiraguri lungi, ronțăiau orz din trăisti aninate cu baierile pe după urechi. SADOVEANU, O. VII 70. Lung șirag, te du cu bine și-ndărăt nu te uita. PĂUN-PINCIO, P. 88. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul ființelor sau al lucrurilor) Un șirag lung de brazi căzu învălmășindu-se, strivindu-se, scoțînd la fața stîncilor rădăcini cu forme monstruoase. SADOVEANU, O. VIII 244. Se învîrteau îngrijorați printre șiragurile de sticle. REBREANU, I. 32. ◊ Loc. adv. În șirag = în șir, unul după altul. Umblau astfel prin întunerec în șirag. DUMITRIU, N. 184. În șirag unul după altul, încovoiați, cu secerele pe umere, urcau malul ș-o apucau la fugă. SADOVEANU, O. VIII 132. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie. El a căzut la Plevna în cel dintîi șirag. COȘBUC, P. I 100. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ♦ Serie de lucruri sau de ființe care se succed în timp. Șiraguri lungi de ani. GALACTION, O. I 254. Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abia. IOSIF, PATR. 8. 2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir, pentru a fi purtate ca podoabă la gît. Cu cununa de mărgăritare pe cap și șiragul de mărgăritare la gît. DUMITRIU, P. F. 53. Ascult și voi cerca să răspund! rosti binevoitor Lisimach, alintîndu-și între degetele subțiri întreitul șirag de mărgăritare. C. PETRESCU, A. 19. Își potrivea șiragul de hurmuz la gît. BUJOR, S. 78. ◊ Fig. Un șirag de boabe sclipitoare spintecă văzduhul. BART, S. M. 16. ♦ Orice fel de lucruri de același fel înșirate ca mărgelele pe o sfoară sau pe o sîrmă. Cîteva pisici slăbănoage stau mîhnite pe stllpii porților, privind cu jale la șiragurile de pește sărat care atîrnă pe sfori și se usucă la soare. DUNĂREANU, CH. 103. – Variantă: șireag (COȘBUC, P. II 217) s. n.

ȘIRAG ~uri n. 1) v. ȘIR. ◊ În ~ unul după altul. 2) Mulțime de obiecte de același fel înșirate pe un fir (ață, sfoară, sârmă etc.). ~ de mărgele. /<ung. sereg

ȘIRAG s. n. 1. (Criș., Trans. SV) Mulțime, gloată, ceată. C: Răutățile și greutățile s-au apropiiat ca o turmă sau ca un șireag. SA, 6^r. Șireagul jidovilor cu alenșigu viniră înaintea lui. MISC. SEC. XVII, 44^r. Ce să înțeleage prin beseareca sfîntă? Șireagul credincioșilor, carii după Hristos pre acest pământ supt un păstoriu mare să îndireptează. PP, 27^r-27^v; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; SA, 5^r; VISKI, apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; PP, 9^v, 11^v. // B: (Fig.) Pentru marea și minunata strălucire de toate șireagurile stelelor celor din taină se cinstește ca o împărăteasă. ANTIM. 2. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) Armată, trupă; linie de bătaie, coloană de ostași. A: Toată oastea intr-un șirag tocmită ca 9000 de oameni. M. COSTIN. Fiind căpitan pre șireagul mavrilor. DOSOFTEI, VS. Enias încă oastea carea cu sine avea în șirag tocmind-o, de război și de bătaie să să apuce era gata. CANTEMIR, HR. Să lărgisă șireagurile cele de moscali, în lăture, cît alergai cu calul. NECULCE; cf. M. COSTIN, apud TEW; DOSOFTEI, LITURGHIER, apud TEW; DOSOFTEI, MOL.; N. COSTIN; GHEORGACHI. C: Și era numărul șireagului călărașilor doauo mii de sute de mii. NT 1648, 310^r. A caldiianilor trei șireaguri viniră pre cămile și le mînară acealea toate și pre slugile tale cu arma-i omorîră. C 1692, 521^v. Shirag. Exercitus. AC. 368; cf. FOGARASI, apud TEW; NT 1648, 129^r, 129^v, 248^v; N TEST. (1648); SICRIUL DE AUR; CS, 16^r; C 1692, 509^v. // B: Ieși om tare den șireagul celor streini de fealiu. BIBLIA (1688). Variante: sarag (N. COSTIN), șărag (GHEORGACHI), șireag (NT 1648, 129^r, 129^v, 248^v, 310^r; N TEST. 1648; M. COSTIN, apud TEW; DOSOFTEI, LITURGHIER, apud TEW; DOSOFTEI, VS; SA, 5^r, 6^r; SICRIUL DE AUR: CS, 16^r; BIBLIA 1688; C 1692, 509^v, 521^v; MISC. SEC. XVII, 44^r; PP, 9^v, 11^v, 27^r-27^v; NECULCE; ANTIM). Etimologie: magh. sereg. Cf. pol. szereg. Cf. h o l ot ă, o ș t o r o m; o r d i e.

șirag n. V. șireag.

șirág și (Munt. vest) șireág (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. sereg, mulțime, trupă; pol. szereg, șir; rut. sîrb. šereg, rus. šerénga). Lucrurĭ înșirate pe un fir: șirag de smochine, de mărgele, de banĭ de aur (salbă). – Cînd e vorba de oamenĭ orĭ de anĭ, e maĭ bine să zicĭ șir.

șarag sn vz șirag

șărag sn vz șirag

șâroag sm vz șirag

șireag sn vz șirag

ȘARAG s.n. v. șirag.

ȘĂRAG s.n. v. șirag.

ȘIREAG s. n. v. șirag.

șireag (șirag) n. 1. od. rang, ordine: boierii rânduiți în îndoit șireag OD.; 2. ordine de bătaie: își stricau șireagul; 3. ceată de oșteni: risipite se ’mprăștie a dușmanilor șiraguri EM.; 4. mănunchiu: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori AL.: 5. salbă: șireaguri și paftale. [Serb. ȘEREG].

șirag s. n., pl. șiraguri

șirag s. n., pl. șiraguri

șirag s. n., pl. șiraguri

șirag

șireag, -guri.

ȘIRAG s. 1. șir, (reg.) mătcal. (Un ~ de mărgele.) 2. colan, colier, salbă, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ de pietre scumpe.) 3. rând, șir, (reg.) ord, șar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 4. (GEOGR.) brâu, lanț, șir. (~ul Carpaților.) 5. succesiune, șir, (Munt.) șiretenie. (Un ~ de evenimente.)

ȘIRAG s. v. armată, coloană, front, oaste, oștire, putere, trupe.

șirag s. v. ARMATĂ. COLOANĂ. FRONT. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. TRUPE.

ȘIRAG s. 1. șir, (reg.) mătcal. (Un ~ de smochine.) 2. colan, colier, salbă, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ de pietre scumpe.) 3. rînd, șir, (reg.) ord, șar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 4. (GEOGR.) brîu, lanț, șir. (~ Carpaților.) 5. succesiune, șir, (Munt.) șiretenie. (Un ~ de evenimente.)

șireag, șireaguri, (șiread, șirezi), s.n. – 1. Șir, rând, linie. „De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu ’ntors pe dos” (Țiplea, 1906). Șireag de boi (Țiplea). 2. Strat de flori (în grădină): „Mătrăgună-n tri șirezi” (Calendar, 1980: 69). – Din magh. sereg „mulțime, trupă” (cu unele sensuri după șir), cf. pol. szereg (Scriban, DEX, MDA); cf. ucr. šereg (Scriban), srb. šereg (Șăineanu, Scriban).

șireag, -uri, (șiread, șirezi), s.n. – 1. Șir, rând, linie. „De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu’ntors pe dos” (Țiplea 1906). Șireag de boi (Țiplea). 2. Strat de flori (în grădină): „Mătrăgună-n tri șirezi” (Calendar 1980: 69). – Din germ. Schar „trupă”, prin intermediul magh. sereg „linie” (Cihac cf. DEX); Din șir (DER).