ȘOPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ.

șopot¹ sn [At: LB / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~e, (îvr) ~uri / E: vsl шьпотъ] 1 (Reg) Șoptire (1). 2 (Reg) Șoaptă (2). 3-4 (Reg; îljv) În ~ (Care se rostește) foarte încet. 5 Sunet (slab, continuu și monoton) produs de curgerea liniștită a apei, de mișcarea frunzelor, de bătaia vântului etc. Si: foșnet, freamăt, murmur, susur, vuiet, (reg) șâșâială (1), șâșăire (1), șâșâit (1), șopotire (2), șoșăială (1), șoșoire (1), șoșoit, șuiet¹, șuietură², șușuială (1), șușuire (1), șușuit¹ (1), șușuitură (1).

ȘOPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. šĩpŭtŭ.

ȘOPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de mișcarea apei, a frunzelor etc.; murmur, susur, foșnet. Un șopot ca de rece vînt prin frunze Cuprinde țarina bătrînă. BENIUC, V. 84. Auzirăm șopotul de poveste al pîrăului. SADOVEANU, O. VII 281. Și v-a dat suflet să tresară Și inimă să se-nfioare De glasul frunzelor din codru, De șopot tainic de izvoare. GOGA, P. 9. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. Se schimbă vorba noastră deodată-n tainic șopot. STANCU, C. 103. Dar auzi! – Cățelul latră, S-aud șopote-n ogradă. GOGA, P. 88. S-a stîns de mult pe stradă chiar cel mai palid șopot. COȘBUC, P. II 189. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = (care se rostește) pe șoptite; în șoaptă. În urmă, auzi o chemare în șopot: înapoi... înapoi... CAMILAR, N. I 57. Baba Irina, în șopot, o încredință că nimic nu poate fi mai lesne decît îndeplinirea acestor dorinți. SADOVEANU, O. VIII 231.

ȘOPOT ~e n. 1) Zgomot ușor produs de cineva care șoptește. 2) fig. Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (de curgerea apei, de frunzele mișcate de vânt etc.); murmur; susur. ~ul izvorului. /<sl. šipotu, bulg. šepot

șopot n. Mold. șoaptă: râul cu blând șopot. [Rus. ȘOPOTŬ].

șópot n., pl. e (var. din șipot; rus. šepot, šópot, sîrb. šapat, bg. šepot, șoaptă. V. șopotesc, șoptesc). Șoaptă multă, șopotire: destul cu șopotu și adormițĭ odată, măĭ copiĭ! Murmur, vîjîit, foșnet: șopotu vîntuluĭ pin pămătufurile stufuluĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 335). Murmur, cĭuruire de ape: șopotu pîrăuluĭ.

șopotă sf vz șopot¹

șopot s. n., pl. șopote

șopot s. n., pl. șopote

șopot s. n., pl. șopote

ȘOPOT s. v. șoaptă, șușoteală, șușotit.

ȘOPOT s. 1. v. clipocit. 2. v. foșnet.

ȘOPOT s. 1. clipoceală, clipocire, clipocit, murmur, susur, susurare, șoaptă, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.) 2. fîșîit, foșnet, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, (rar) șoșet. (~ de frunze.)

șopot s. v. ȘOAPTĂ. ȘUȘOTEALĂ. ȘUȘOTIT.