știut², ~ă [At: CORESI, TETR. 113 / Pl: ~uți, ~e / E: ști] 1 a Care este (bine) cunoscut. 2 a (Pex) Care este vestit Si: renumit. 3 a (Înv; îlv) A face ~ A înștiința. 5 smf, a (Îrg) Știutor (3-4).

știut¹ sn [At: CORESI, L. 306/22 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri / E: ști] 1 Cunoaștere (1). 2 (Îlav) Pe ~e În cunoștință de cauză. 3 (Îlav) Pe neștiute (sau, reg, neștiut, neștiuta) Fără să-și dea seama. 4 (Îal) În necunoștință de cauză. 5 (Pop; îal) Fără a se face remarcat Si: tiptil. 6 (Pop; îal) Pe neașteptate.

ȘTIUT, -Ă, știuți, -te, adj. 1. Care este bine cunoscut de cineva. Poposi cu flăcăul la un han știut. SADOVEANU, B. 76. În cimitirul lui se odihnesc... multe rude, știute și neștiute. GALACTION, O. I 13. Să se afle negreșit la ceasurile cinci la locul știut. CAMIL PETRESCU, O. II 517. Și pe cînd din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau șiroaie de lacrimi, la fîntîna știută, urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. 2. Care știe multe; învățat. Cîte lucruri aș fi putut afla și învăța de la un om atît de știut și de comunicativ. CARAGIALE, S. N. 192. Tu să te-arăți supărată Pentru un prost neștiut? CONACHI, P. 14.

ȘTIUT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ȘTI. 2) rar Care se bucură de popularitate; vestit; renumit; slăvit; reputat. /v. a ști

știut a. 1. cunoscut: e lucru știut; 2. ce se știe: lecțiune știută.

știút, -ă adj. Ceĭa ce se știe: lucrurĭ știute (fals: cunoscute!). Pe știute, știind ce e saŭ cum să procedezĭ: nu porni pe neștiute, ci pe știute.

știută sf vz știut¹

știŭ, știút, a ști v. tr. (lat. scire). Cunosc, îs obișnuit cu: a ști drumu. Am în minte și pot dezvolta la nevoĭe, mă pricep: a ști o limbă, a ști matematica, a ști lecțiunea pe de rost, a ști să comanzĭ. Am ideĭe, îs informat: a ști ce s’a întîmplat. A ști de, 1. a avea ideĭe, a avea cunoștință că există: ceĭ vechĭ nu știaŭ de America; 2. a te teme, a-țĭ păsa: hoțiĭ nu știŭ de lege. A ști de frică, a sta în respect de frică: ghĭorlanu trebuĭe să știe de frică! A nu ști multe, ci una și bună (saŭ: una, da bună), saŭ numaĭ a nu ști multe, a proceda sumar, a răspunde îndată la o provocare: nu te pune cu nebunu cela, că nu știe multe. A ști una, și bună, a ști un lucru care nu se poate nega: eŭ știŭ una, și bună: că oaĭa nu poate fi prietenă cu lupu. Pe cît știŭ, după cît știŭ eŭ. A nu maĭ ști (ce să facĭ) de bucurie, a nu maĭ putea de bucurie, a fi foarte vesel. Știŭ eŭ?! nu știŭ, poate, posibil! Maĭ știĭ?! posibil! Se zice pop. și nú ștĭu îld. nú știŭ.

ȘTIUT adj. v. citit, erudit, învățat, savant.

ȘTIUT adj. 1. cunoscut. (Lucruri ~.) 2. cunoscut, familiar. (Locuri ~.) 3. arhicunoscut, banal, depășit, vechi, (rar) răscunoscut, (fam. fig.) fumat, răsuflat. (O glumă ~.)

ȘTIUT adj. 1. cunoscut. (Lucruri ~.) 2. cunoscut, familiar. (Locuri ~.) 3. arhicunoscut, banal, depășit, vechi, (rar) răscunoscut, (fam. fig.) fumat, răsuflat. (O glumă ~.)

știut adj. v. CITIT. ERUDIT. ÎNVĂȚAT. SAVANT.

Știut ≠ neștiut

știut s.n. (înv.) cunoaștere, cunoștință.