ținti [At: MAIOR, IST. 216/11 / V: (îvr) ~ta (Pzi: ~tez, rar, țint) / Pzi: ~tesc / E: țintă¹] 1 vt (Îrg) A fixa ceva cu ținte¹ (1) sau cuie. 2 vt (Îrg) A fixa în cuie pentru a tortura Si: a răstigni, a țintui (10). 3-4 vt (Îrg; fig) A țintui (11-12). 5 vt (Înv) A înfige. 6-7 vti A îndrepta arma spre o țintă¹ (20) Si: a ochi, (reg) a țelălui (1), a țeli (1), a țelui (1). 8 vt A lovi (o țintă¹ (20)). 9 vt (Reg) A da o anumită direcție. 10 vtf (Fig; c. i. sentimente, gânduri etc.) A îndrepta asupra cuiva sau spre ceva. 11-12 vit (Fig) A urmări să atingă pe cineva sau ceva satirizând, criticând etc. Si: a viza. 13 vi (Fig) A face aluzie la... 14-15 vtir A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție Si: a (se) aținti, a (se) țintui (14-15). 16-17 vti (C. i. ființa sau obiectul privit; adesea determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”) A privi fix și stăruitor Si: a fixa, a pironi. 18-19 vit (Fig) A tinde cu stăruință către ceva Si: a aspira (5), a năzui.

ȚINTI, țintesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndrepta arma luînd drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. Țintii cercul. Aruncai săgețile și zburară pe d-alături. DELAVRANCEA, O. II 99. ◊ Intranz. Fieștecare împușcătură doborea cîte unul din vrăjmași și mai ales din ofițeri, asupra cărora erau țintite flintele lor. NEGRUZZI, S. I 173. Prea rar se întîmpla de nu nimerea semnul în care țintea. DRĂGHICI, R. 152. (Cu pronunțare regională) Ștefan apucă arcul și săgeata, țînti și un vaiet dureros fu semnul că a nimerit năluca. ȘEZ. III 235. ♦ Fig. A face aluzie la ceva. (Cu pronunțare regională) A înțeles încotro o ținti vătavul. SBIERA, P. 294. 2. Fig. A-și îndrepta privirea țintă spre cineva sau ceva, a-și pironi ochii asupra unei ființe sau a unui lucru; a privi fix, a aținti, a pironi. Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere cătră mine, Țintind în gol privirea-i corosivă. TOPÎRCEANU, B. 89. Cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții... EMINESCU, N. 59. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ Refl. (Despre ochi) A privi fix spre cineva sau ceva. O pajură mare Se-nalță mereu... Ochiu-i se țintește Tot spre cuibul meu. ALECSANDRI, P. I 197. ♦ A atrage atenția asupra unei ființe sau a unui lucru. Ținti îndată luarea-aminte a ocîrmuirii asupra sa. ARHIVA, R. I 1. 3. Fig. A năzui, a aspira, a rîvni la ceva, a tinde spre ceva, a urmări ceva. Pacea, traiul liniștit, Astea trebuie în țară... Astea veșnic am țintit. EFTIMIU, Î. 15. ◊ Intranz. Dezbaterile au avut un ton susținut de seriozitate și au țintit la găsirea mijloacelor de a îmbunătăți învățămîntul. SADOVEANU, E. 41. [Poetul] așa de sus țintește ș-atîta e de mare, Încît coprinde, totul: ceresc și pămîntesc! MACEDONSKI, O. I 109. Aste două rîuri de atunci țintesc Ca să se ajungă și nu se-ntîlnesc. BOLINTINEANU, O. 87. M-a silit numai dorința de a vedea contenind gîlcevile... care ținteau la răsipa țării și la pieirea mea. NEGRUZZI, S. I 149.

A ȚINTI țintesc 1. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ochi. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a ochi. 3) fig. A avea în vedere printr-o aluzie; a viza. 4) rar v. a aținti. 2. intranz. 1) A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ochi. 2) fig. A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a năzui; a tinde; a aspira. /Din țintă

țintí v. 1. a fixa: țintesc ochii vesteji pe a veciniciei porți AL.; 2. fig. a avea drept țintă sau scop. [Tras din țintă].

ținta v vz ținti

AȚINTI (-tesc) I. vb. tr. 1 ⚔️ A îndrepta o armă spre cineva sau ceva, a ochi ¶ 2 ~ ochii, privirile spre cineva sau ceva (sau asupra unui lucru, asupra cuiva), a-și întoarce privirile spre cineva sau spre ceva, oprindu-Ie cîtva timp în aceeași direcțiune, asupra aceluiași obiect, a-și pironi ochii ¶ 3 fig.: ~ mintea, inima, atențiunea cuiva. II. vb. refl. A se pironi, a sta fixat, îndreptat în aceeași direcțiune (vorb. de ochi, de priviri): și ochii-mi s’ațintiră pe semnul mîntuinței (ALX.) [👉 ȚINTI].

țintésc v. tr. (d. țintă). Ațintesc, pironesc, privesc fix: a-țĭ ținti ochiĭ (Rar). Ochesc: a ținti bine. Fig. Am de scop: ce ținteștĭ?

ținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, 3 sg. țintește, imperf. 1 ținteam; conj. prez. 1 sg. să țintesc, 3 să țintească

ținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, imperf. 3 sg. țintea; conj. prez. 3 să țintească

ținti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, imperf. 3 sg. țintea; conj. prez. 3 sg. și pl. țintească

ȚINTI vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. v. îndrepta. 3. v. aținti. 4. v. aspira.

ȚINTI vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ochi. (A ~ arma spre...) 3. a aținti, a fixa, a pironi, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii pe...) 4. a aspira, a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)