țintă¹ sf [At: (a. 1652), ap. TDRG / V: (înv) țent sn, ~ngă / Pl: ~te / E: vsl цѧта „monedă”] 1 sf (Mpl) Cui mare de fier, cu capul lat și proeminent, servind la ghintuirea buzduganelor, a ghioagelor etc. 2 sf (Mpl) Cui scurt de metal cu capul lat și adesea înflorat, întrebuințat în tapițerie, tâmplărie etc., având și rol de ornament. 3 sf Cui fără cap folosit în cizmărie. 4 sf (Mpl) Mic disc de metal, fixat ca podoabă pe obiecte din piele (șerpare, hamuri etc.). 5 sf (Reg; mpl) Mică piesă rotundă din foi metalice, sticlă subțire, celofan etc., cu un orificiu în mijloc, care se coase sau se lipește, ca ornament, pe unele obiecte, mai ales de îmbrăcăminte Si: paietă. 6 sf (Îvr) Podoabă la harnașament. 7 sf (Trs) Disc de metal strălucitor, împodobit cu pietre colorate, pe care îl purtau pe piept fetele și mai ales mireasa. 8 sf (Reg) Insignă mare de alamă, pe care o purtau în piept, ca semn de recunoaștere, cantonierii de drumuri. 9 sf (Olt; Mun; fig) Parte mică din ceva. 10 sf Mică pată (albă) în fruntea unui animal Si: stea, steluță. 11 sf (Mar) Organul genital al iepei. 12 sf (Mol; d. porumb, rar, d. alte cereale; îla) în ~te (sau în ~) Cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bune de mâncat. 13 sf (Mol; d. porumb, rar, d. alte cereale; îal) Aproape copt. 14 sf (D. porumb; îe) A face ~, a da în ~te A începe să se coacă. 15 sf (Ban; Trs) Pană pentru despicat lemne. 16 sf (Reg) Pană folosită la fixarea unor obiecte sau părți ale lor. 17 sf (Gmt; înv) Centru al unei figuri geometrice. 18 sf (Gmt; înv) Centru al unui spațiu, al unei întinderi. 19 sf (Îvr; îcs) în ~te Joc de zaruri. 20 sf (Șîe a trage sau tragere la ~) Punct în care se ochește cu o armă de foc, cu o săgeată Si: (îrg) șaibă¹, țel (1). 21 sf (Pex) Ochire. 22 sf (Spc) Obiect de ochire, fix sau mobil, utilizat în exercițiile de tir Si: obiectiv. 23 sf (Îcs) De-a ~ta Numele unui joc pe care îl joacă copiii iarna țintind într-un obiect cu bulgări de zăpadă. 24 av (Îe) Cu ochii (sau cu privirea) ~ (la... sau pe... etc.) Cu ochii pironiți la...sau pe... 25 av (Îe) A privi (sau a se uita, a căta etc.) ~, a ține ochii ~ A privi fix, într-un anumit loc. 26 av (Îe) A privi (sau a se uita) fără (de) ~ A privi în gol. 27 av (Îe) A sta ~ A sta nemișcat. 28 av (D. ochi; îae) A sta cu privirea fixă. 29 av (Îe) Cu urechea ~ Cu auzul încordat. 30 sf Cătare la armele de foc. 31 sf Ceea ce constituie obiectul atenției cuiva. 32 sf (Îs) Limbă-~ Limba în care se face o traducere (dintr-o limbă sursă). 33 sf (Îs) Public-~ Un anumit segment din publicul receptor, căruia îi este destinat un act creativ, un produs (comercial) etc. 34 sf Țel (9). 35 av (În legătură cu verbe de mișcare) În linie dreaptă. 36 av Cu precizie. 37 sf (Îlav) Fără ~ În neștire Si: razna. 38 sf (Rar) Punct de sosire la o cursă sportivă. 39 sf Ceea ce dorește să realizeze cineva Si: obiectiv, scop, țel (10), (înv) pravăț. 40 sf (Îvr) Menire 41 sf (Arg; îs) ~ta golanului Nota cinci. 42 sf Spațiul de deasupra barei orizontale și dintre barele verticale la jocul de rugbi Si: but. 43 sf (Îs) Teren de ~ Spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările.

ȚINTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui mic de metal, cu capul de forme și mărimi diferite (de obicei lat, adesea înflorat), folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. Încălțat cu bocanci grei cu ținte și potcoave. V. ROM. ianuarie 1956, 46. La vapor, în careul ofițerilor, era prins în perete cu ținte de planșetă un «Aviz navigatorilor». BART, E. 210. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. I 59. Hățuri coperite cu ținte de argint. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Fig. (Cu aluzie la dimensiunile mici ale obiectului) Sus pe munte strălucea Țintă mică de lumină Ce creștea mereu și lină, Pîn’ se făcea lună plină. ALECSANDRI, P. I 101. De aici și pîn’la munte, Numai ținte sînt bătute (Stelele). GOROVEI, C. 356. 2. Fig. (Despre știuleții tineri de porumb, numai în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mîncat (fiert sau copt). 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. Bărci și călușei, stîlpi înalți «de încercat puterea» și barăci de tras la țintă. STANCU, U.R.S.S. 95. Te faci țintă pentru pușca soldatului. CONTEMPORANUL, III 827. Ochiul vedea turbure la țintă, brațu-i nu mai știa să nimerească țelul. ODOBESCU, la CADE. Să mă mai apuc acum să mă expun și țintei pistolului său? NEGRUZZI, S. I 211. ♦ Fig.. Obiectul spre care se îndreaptă acțiunea, atenția, privirile cuiva. Se crede ținta tuturor persecuțiilor. REBREANU, R. I 117. ◊ Expr. A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). Fata-l privea țintă și parcă-l străbătea cu lumina ochilor. SADOVEANU, O. VII 40. Țineau ochii țintă la zînă, să vadă ce face. ISPIRESCU, L. 39. Uitîndu-se țintă în ochii fiului de crai, [calul] zice: Sui pe mine, stăpîne, și ține-te bine. CREANGĂ, P. 196. O șopîrlă de smarald Cată țintă, lung, la mine, părăsind năsipul cald. ALECSANDRI, P. A. 124. (Cu altă construcție) Ochii stăteau țintă, nebuni, umpluți de o durere nemărginită. SADOVEANU, O. I 278. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi fără scop, în gol. Întoarse ochii spre fereastră și se uită fără țintă. VORNIC, P. 174. Priveam fără de țintă-n sus – Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus. COȘBUC, P. I 175. Cu ochii țintă = cu privirea fixă, ațintită. Rămase cu ochii țintă La o căruță care venea iute la vale, uruind. DUMITRIU, N. 228. Fără să privească în juru-i, cu ochii țintă înainte, notarul trecea podul, cu calul de dîrlogi. SADOVEANU, O. VII 310. Pisicuța mă aștepta nemișcată și cu ochii țintă în desișul în care mă văzuse mistuindu-mă. HOGAȘ, M. N. 183. 2. Locul la care tinde cineva să ajungă. Ținta călătoriei mele era bisericuța din Răzoare. GALACTION, O. I 38. Era ajuns la țintă, dar valea era lungă. AGÎRBICEANU, S. P. 118. Se ridică drept, cu siguranța unui om sănătos și puternic, care merge la o țintă lesne de ajuns. CARAGIALE, O. I 292. (În metafore și comparații) Eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linia dreaptă pînă la țelul propus. ALECSANDRI, O. P. 177. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. Rătăci fără țintă, cercetîndu-și mereu ceasul de la brățara mîinii. C. PETRESCU, A. 468. A doua zi, în revărsatul zorilor, călare, precum venise, apucă fără țintă drumul printre munți. HOGAȘ, DR. II 86. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive; potou. Și doi [alergători] care întrec pe ceilalți, ajungînd mai înainte ținta, primesc, cel întăi un vas de argint... NEGRUZZI, S. I 36. 3. Fig. Scop final, obiect (4), obiectiv. O țintă măreață dă naștere unei energii mărețe. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. Adevăru-ntreg să-l aflu este ținta ce rîvnesc. MACEDONSKI, O. I 271. Ați luptat, luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36.

ȚINTĂ¹ ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (în cizmărie, curelărie, tapițerie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pată mică albă pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ în frunte. [G.-D. țintei] /<sl. centa

ȚINTĂ² ~e f. 1) Punct în care țintește cineva cu o armă; țel. 2) Punct asupra căruia sunt îndreptate anumite acțiuni militare; obiectiv. 3) Obiect al atenției sau al privirii cuiva. ◊ Cu ochii ~ cu ochii pironiți asupra unui lucru. A privi (sau a se uita) ~ a-și fixa privirea într-o direcție. A privi (sau a se uita) fără de ~ a se uita în gol. 4) Scop concret spre care tinde cineva; obiectiv. ◊ Fără ~ la voia întâmplării. [G.-D. țintei] /<sl. centa

țintă f. 1. cuiu mic; 2. scândură cu un semn negru în mijloc asupra căreia se trage cu o armă de foc: a trage la țintă; 3. mică pată albă în frunte la cai, boi; 4. fig. urmă: țintă mică de lumină; 5. fig, scop: ținta sa fu măreață. [Slav. ȚETA, ban, de unde țintă în sens de punct la joc, apoi, prin analogie, cuiu, pată ║ adv. fix: totul tace, ochiul țintă, sta poporul neclintit AL.

țíntă f., pl. e (vsl. centa, „ban”, de unde s’a dezvoltat înț. de „cuĭ cu gămălia mare”, ca cele cu care se ornează cingătorile țărăneștĭ, apoĭ „semn de ochit”, d. got. kintus, „sfert de as”, ĭar acesta d. lat. centum „o sută”, saŭ quintus, „al cincilea”). Piron mic (1-3 c.m.). Semn în care ocheștĭ: soldațiĭ daŭ (saŭ trag) la țintă. Fig. Scop: asta mĭ-e ținta. Mică pată albă în frunte la caĭ (steĭ 2). Adv. A te uĭta țintă, a te uĭta ca la ținta de ochit, a te uĭta fix. Cu ochiĭ țintă, privind fix (țaglă).

țent² sn vz țintă¹

țingă sf vz țintă¹

țintă s. f., g.-d. art. țintei; pl. ținte

țintă s. f., g.-d. art. țintei; pl. ținte

țintă s. f.. g.-d. art. țintei; pl. ținte

țintă, -te.

ȚINTĂ s. v. ic, pană.

ȚINTĂ s. 1. colț, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauză. 7. obiect, obiectiv, scop, țel, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 9. finalitate, scop, țel. (Care este ~ acestei acțiuni?)

țintă s. v. IC. PANĂ.

ȚINTĂ s. 1. colț, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 4. (SPORT) but. (~ la jocul de rugbi.) 5. potou, sosire. (Calul a ajuns primul la ~.) 6. cauză, obiectiv, scop, țel, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobila ~ a independenței.) 7. obiect, obiectiv, scop, țel, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 9. finalitate, scop, țel. (Care este ~ acestei acțiuni?) modificată

țintă (-te), s. f. – 1. Cuișor, știft. – 2. Pioneză. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretenție. – 5. Stea, pată de păr alb în fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pană, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „monedă” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. țintar, s. n. (filiera fabricanților de cuie; un anumit joc de societate); țintat, adj. (cu stea în frunte); ținteș, adj. (bun ochitor); țintui, vb. (a se bate în cuie; a fixa, a imobiliza); aținti (var. ținti, aținta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita țintă).

DISC DE ATERIZARE / ȚINTĂ, placă circulară plată, de regulă electronică, dotată cu senzori care marchează rezultatul în centimetri față de performanța 0,00 m atinsă de un parașutist în proba de precizia aterizării. Discul care marchează performanța 0,00 m (centrul punctului fix) are diametrul de 3 cm.

INTERCEPTAREA ȚINTELOR AERIENE procedeu de acțiune în luptă folosit de aviația de vânătoare care cuprinde zborul spre ținta aeriană și acțiunile duse pentru nimicirea ei. Există interceptarea țintelor aeriene din poziția „serviciu la aerodrom” (constând în decolarea, la ordin, a avioanelor de interceptare ce se găsesc pe aerodrom și nimicirea acestuia pe un aliniament dinainte stabilit sau pe direcțiile de acces îndepărtate care duc spre obiectivele sau spre trupele proprii acoperite, procedeu aplicat în condițiile în care mijloacele radiotehnice de cercetare pot oferi datele necesare dirijării avioanelor de vânătoare pentru interceptare și nimicirea inamicului aerian înainte de atingerea aliniamentului probabil de bombardament sau de lansarea rachetelor din categoriaaer-sol), și din poziția „serviciu în aer” (constând în zborul nedirijat la țintă a avioanelor de interceptare sau al subunităților de aviație de vânătoare care se găsesc în zona serviciului în aer deasupra unui raion stabilit, în scopul nimicirii țintei pe direcțiile de acces îndepărtate care duc spre obiectivele sau trupele proprii acoperite, procedeul fiind utilizat în situația în care acoperirea trupelor sau a obiectivelor nu se poate realiza prin procedeul de serviciu la aerodrom). Numărul de avioane și al zonelor de serviciu se stabilește de eșalonul superior în funcție de situație și de datele cunoscute despre acțiunile probabile ale inamicului aerian, de importanța obiectivelor de acoperit și de dispunerea acestora, de direcțiile probabile de acțiune. Durata serviciului în aer se stabilește în funcție de momentele cele mai importante, al acțiunilor de luptă ale inamicului și condițiile meteorologice, iar timpul de zbor într-un schimb este stabilit astfel ca avioanele de vânătoare să dispună de o rezervă de combustibil necesară ducerii luptei aeriene și înapoierii la cel mai apropiat aerodrom. Procedeul are avantajul interceptării sigure ațintelor aeriene pe aliniamentele ordonate, dar implică un consum mare de forțe aeriene.

REPORTAREA ȚINTELOR AERIENE activitate executată manual sau semiautomatizat de către operatorii din punctele de comandă sau dirijare, pentru consemnarea pe planșete a mesajelor despre țintele aeriene transmise de stațiile de radiolocație, de vecinii cu care cooperează și alte surse de cercetare. Traiectoria țintei se reportează prin unirea succesivă a punctelor care marchează locul acesteia în spațiu în diferite momente, cu precizarea înălțimii de zbor, a compunerii și a acțiunilor executate (bruiaj, bombardament, desant etc.).

ȚINTĂ AERIANĂ aeronavă pilotată sau nu, descoperită și urmărită de mijloacele de cercetare prin radiolocație pe timpul zborului în spațiul aerian de deasupra trupelor sau a teritoriului propriu ori în afara acestuia. În funcție de mărime există ținte aeriene izolate (formate dintr-un aparat de zbor), grupe mici de ținte aeriene (2-4 aeronave care execută zbor în formație strânsă), grupe mari de ținte aeriene (9-15 aeronave zboară în formație strânsă) și ținte aeriene grupate (formate din grupuri mici și mijlocii de ținte zburând eșalonat în front, adâncime și înălțime, la distanțe mici unele de altele, compunând o formație de dimensiuni mari, întinsă pe câteva sute de metri. Se mai deosebesc ținte aeriene reale (constituite din aeronavele inamice pe timpul zborului), ținte aeriene marcate (aeronave care marchează, în timpul aplicațiilor, zborul țintelor aeriene) și false (avion fără pilot, de dimensiuni mici, dotat cu reflectori poliedrici pentru a mări semnalul de radiolocație).

ținta golanului expr. (șc.) nota cinci.