țăruș [At: BIBLIA (1688), 176¹/49 / V: (înv) țer~ smn, (îvr) țir~, (reg) țur~ sm / Pl: ~i sm, (reg) ~e, ~uri sn / E: ns cf alb thurr „a împleti nuiele la gard”] 1 sm Bucată scurtă de lemn sau de metal, ascuțită la un capăt, care se înfige în pământ și care este folosită pentru a lega sau a fixa ceva de ea Si: pălimar, pociumb, poteraș, pripon¹, săcăluș, stănog, șteamp¹, țepăruie (1), (reg) țuleap (1). 2 sm (Îe) A bate ~ A-și întinde cortul. 3 sm (Îae) A-și face tabără. 4 sm (Îae) A se stabili undeva. 5 sm (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri în pământ pentru înfipt aracii la vie, pentru semănatul porumbului etc. Si: (reg) chitonag², par¹, țeapă (10), țepușă (9). 6 sm Fiecare dintre parii care se înfig în pământ, servind ca element de susținere, de fixare în diferite construcții rudimentare etc. Si: (îvp) pociumb, (reg) țap (23), țeapă (1), țuiac (2), țuleap (2). 7 sm Par¹ înfipt în pământ în mijlocul unei arii, de care sunt legați caii folosiți la treierat Si: (pop) steajăr. 8 sm (Îe) A-și strânge funia de ~ A îmbătrâni. 9 sm (Îae) A-și aștepta moartea. 10 sm Par¹ scurt și gros care se înfige în pământ (pe o movilă), pentruva marca hotarul dintre două proprietăți Si: (reg) țuleap (3). 11 sm Par¹ scurt și gros înfipt în pământ pentru a servi la măsurarea unui teren Si: (reg) țuleap (4). 12 sn (Trs) Par¹ înfipt în pământ, având din loc în loc crăcane scurte, pe care se pun, la țară, oalele spălate ca să se usuce Si: prepeleac. 13 s (Reg) Par¹ care se înfige în vârful clăii de fân pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 14 s (Reg) Fiecare dintre parii care se înfig în vârful caselor țărănești, la cele două capete ale acoperișului, pentru a fixa leațul cel mai de sus al scheletului acoperișului Si: (reg) săgeată, țeapă (14), țulifendru. 15 s (Reg) Fiecare dintre cei patru stâlpi ai stăvilarului morii, care se bat în fundul gârlei Si: (reg) bogdan², țeapă (16), țuleap (5). 16 s (Reg) Butucul nicovalei de bătut coasa Si: (reg) țărușel (3). 17 sm (Reg) Fiecare dintre cele patm lumânări care se pun în patru colțuri, la capul și la picioarele mortului. 18 s (Mai ales art) Numele unui dans popular. corectat(ă)

ȚĂRUȘ, ❍ȚERUȘ sm. și ‼ (pl. -ușe) sn. Bucată de lemn scurtă și ascuțită care se înfige sau se bate în pămînt (🖼 5120): pămîntul geme cînd bat țărușii corturilor (VLAH.); pre la conace era grijit tot ce trebuia, pîne, orz... lemne, iarbă, țăruși (MUST.); începu... a bate la țărușe și în lung și în larg (ISP.); împrejur gard nu era, ci numai niște lungi țerușe ascuțite (EMIN.).

ȚĂRUȘ, țăruși, s. m. Par scurt și ascuțit la un capăt, care se înfige în pămînt și servește pentru a se fixa sau a se lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie. Inginerii tîrau lanțuri și băteau țăruși. C. PETRESCU, R. DR. 184. Toată averea-i era o coșniță, o manta, niște hîrburi și un pat de scînduri făcut pe țăruși bătuți în pămînt. DUNĂREANU, N. 16. Luai șaua și desagii din spetele Pisicuții și o priponii de un țăruș. HOGAȘ, M. N. 66. Chiajna... adăsta pe boierii moldoveni într-un falnic cort rotat de covor alb, cusut cu fir și legat jur împrejur cu țăruși poleiți. ODOBESCU, S. I 173. ◊ Expr. (Popular) A i se strînge (cuiva) funia de țăruș = a i se apropia (cuiva) sfîrșitul vieții, a îmbătrîni. – Variantă: țărușă (RUSSO, S. 93, TEODORESCU, P. P. 477) s. f.

ȚĂRUȘ ~i m. Par scurt și subțire, care se bate în pământ și servește pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcație. ~ de pichetaj. /Cuv. autoht.

țăruș m. 1. par mic ce se bate în pământ; 2. priponul calului. [Origină necunoscută].

țărúș m. (orig. neșt.). Par mic înfipt în pămînt (de legat o vită, pînza cortuluĭ ș. a.), jalon.

țeruș smn vz țăruș

țiruș sm vz țăruș

țuruș sm vz țăruș

ȚĂRUȘĂ s. f. v. țăruș.

țăruș s. m., pl. țăruși

țăruș s. m., pl. țăruși

țăruș s. m., pl. țăruși

țăruș, pl. țăruși

țăruș, -șe.

ȚĂRUȘ s. pripon, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ul se înfige în pământ.)

ȚĂRUȘ s. pripon, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ se înfige în pămînt.)

țăruș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil.