America f. una din cele cinci părți ale lumii, descoperită în 1492 de Cristof Columb. De patru ori cât Europa: 200.000.000 loc. j ea se împarte în septentrională și meridională, unite prin istmul de Panama.

America (continent) s. propriu f., g.-d. Americii; pl. Americi

America (continent) s. propriu f., g.-d. art. Americii; pl. Americi

AMERICA, continent în emisfera vestică, cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat; 42,2 mil. km²; c. 727 mil. loc. (1990); se încadrează între 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) și 55°59′ lat. S (Capul Horn); c. 18 mii km lungime. A. este compusă din două vaste mase continentale, A. de Nord și A. de Sud, unite prin A. Centrală istmică și insulară și separate prin can. Panamá. Resurse naturale. Bogate zăcăminte de petrol și gaze naturale (C. Mississippi, C. Golfului Mexic, California, Venezuela, Columbia, Argentina), cărbuni superiori (Canada Centrală, M-ții Apalași), min. de fier (bazinul Marilor Lacuri, Pen. Labrador, Pod. Braziliei, Chile și Cuba), mangan (Brazilia, Cuba), minereuri neferoase (M-ții Stîncoși), bauxită (Guyana), cositor (Bolivia), aur (Alaska), salpetru (Chile). Clima. Datorită marii extensiuni latitudinale, pe terit. A. apar toate tipurile și subtipurile climatice. Astfel, estremitățile de N și de S (Canada, Ins. Țara de Foc și Arh. Falkland/Malvine) se situează în zona de climă arctică și subarctică, respectiv, antarctică și subantarctică. Temperaturile sînt scăzute (media lunii celei mai calde nu depășește 10 °C)iar precipitațiile sînt reduse la zăpezi. Zona de climă temperată ocupă cea mai mare parte din A. de Nord, iar în A. de Sud Patagonia septentrională și Pampa argentiniană. Temperaturile medii sînt ridicate vara (18-24 °C) și mai coborîte iarna (-3 și -6 °C), iar precipitațiile sînt variabile. Zona de climă tropicală și cea subtropicală este prezentă în partea meridională a A. de N, în N A. Centrale, în Pod. Braziliei, în Pod. Gran Chaco și în N Pampei argentiene. Temperaturile medii sînt ridicate (26-28 °C vara și 10-15 °C iarna), însă precipitațiile scad de la E (c. 1.000 mm) la V (c. 400 mm). Relieful înalt, dispus pe direcția meridianelor, permite pătrunderea maselor de aer arctic sau antarctic, care uneori aduc în unele dintre aceste regiuni (Florida, Pampa) geruri accentuate și precipitații sub formă de zăpadă. Zona de climă subecuatorială este proprie părții meridionale a A. Centrale, C. Orinocului și celei mai mari părți a Pod. Guayanelor și Braziliei. Ea se caracterizează prin existența a două anotimpuri: unul ploios (vara) și unul uscat (iarna), cu temperaturi anuale mari (22 și 24 °C), amplitudinile medii mici și precipitații abundente (peste 1000 mm). Zona de climă ecuatorială ocupă C. Amazonului și porțiuni din Pod. Guyanelor și Braziliei, unde temperaturile medii anuale au valori ridicate (22 și 25 °C), amplitudinile anuale sînt reduse, iar precipitațiile sînt foarte abundente (peste 2000 mm), se produc zilnic și au două maxime echinocțiale. Vestul cordilier și andin prezintă în funcție de latitudine, altitudine și de poziția pantelor, o serie de reg. climatice din ce în ce mai reci, de la Ecuator către poli și de la nivelul mării către vîrfurile munților. Pe podișurile interioare montane, clima este de nuanță continentală, iar în reg. montane înalte și în cele de latitudini mari clima este rece, existînd și o glaciație actuală. Hidrografia. Continentul american se caracterizează prin prezența celui mai bogat fl. în apă de pe pămînt (Amazon), precum și a a altor fl. mari: Mississippi, Mackenzie, Yukon, Saskatchewan, Sf. Laurențiu, Colorado, Rio Grande del Norte (în America de Nord), Magdalena, Orinoco, São Francisco, Paraná (America de Sud). În A. se află cel mai mare complex lacustru de pe Pămînt (Marile Lacuri) și lacul de la alt. cea mai ridicată de pe glob (Titicaca), alături de care apar numeroase alte lacuri: Winnipeg, Athabaska, Sclavilor, Urșilor (în America de Nord), Poopó, Toro, San Martin (în America de Sud).

AMERICA CENTRALĂ: 1,2 mil. km²; c. 55 mil. loc. (1986). Constituie o legătură istmică și insulară între cele două Americi. Legătura istmică se întinde pe 2.923 km lungime, între 17° lat. N (istmul Tehuantepec) și 5° lat. N (G. Darién). Lățimea variază între 70 km (istmul Panamá) și 860 km (Pen. Yucatán). Relieful este în cea mai mare parte muntos, cu numeroși vulcani (majoritatea în activitate). Alt. max.: 3.975 m (vf. Acatenango). De-a lungul coastelor Oc. Pacific și M. Caraibilor se întind cîmpii litorale înguste. Legătura insulară (Indiile de Vest) este formată din trei arhipelaguri (Bahamas, Antilele Mari și Antilele Mici), care numără cîteva mii de insule.

AMERICA DE NORD: 24,2 mil. km² (inclusiv insulele învecinate); c. 354,5 mil. loc. (1988). Cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat, se întinde de la 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) la 17° lat. N (Istmul Tehuantepec), pe c. 7.300 km și de la 168°08′ long. V (Capul Prințului de Wales) la 55°40′ long. V (Capul Charles din Pen. Labrador), pe c. 5.000 km. Relief. În V se întinde un sistem muntos înalt, format din depozite paleozoice, mezozoice și terțiare puternic cutate, faliate și șariate, cu vulcanism intens în trecut, slab în prezent, cu seismicitate puternică și cu numeroase urme glaciare cuaternare. Alt. max.: 6.164 m (vf. McKinley din M-ții Alaskăi). Se desfășoară sub forma a două lanțuri, orientate pe direcția N-S: Cordiliera Pacifică (în V), cu înălțimi mijlocii și Cordiliera Stîncoșilor (în E), mai înaltă și mai golașă. Între culmile lor se află o serie de pod. înalte, de vîrstă terțiară, pe roci bazaltice (Pod. Columbia Britanică), pe formațiuni sedimentare (Pod. Colorado), în care rîurile au tăiat văi adînci în formă de canion (Colorado), sau pe roci mai vechi, cristaline (Scutul Canadian). În E sistemului muntos, relieful are alt. medii reduse (200-500 m) și s-a format pe depozite mezozoice și terțiare. M-ții Apalași cutați în Carbonifer, se întind de-a lungul coastei Oc. Atlantic, fiind formați din culmi paralele, care spre E se termină printr-un abrupt, numit „Fall line” (Linia Cascadelor). Între M-ții Apalași și Cordiliera Stîncoșilor se desfășoară Pod. Înalt al Preriilor și C. Mississippi, joasă aluvionară, de vîrstă cuaternară, care se termină spre S cu C. Golfului Mexic.

AMERICA DE SUD: 17,84 mil. km²; c. 286,6 mil. loc. (1988). Se întinde pe c. 70° lat., între 12°27′ lat. N (Capul Gallinas) și 55°59′ lat. S (Capul Horn), pe c. 7.500 km, și de la 81°22′ long. V (Capul Pariñas) la 34°45′ long. V (Capul Branco), pe c. 5.150 km. Relief. În V se desfășoară sistemul muntos andin, format din două cordiliere paralele: Cordiliera Litorală sau Occidentală, nu prea înaltă și Cordiliera Orientală mai înaltă, care închid între ele pod. înalte și alungite, numite puna (alt. med.: 2.500-4.500 m). Alt. max.: 6.959 m (vf. Aconcagua). Vulcanismul este prezent (Llullaillaco, Cotopaxi), iar glaciația actuală atacă marile înălțimi. Spre E se desfășoară Pod. Braziliei și al Guyanelor care au alt. med. de 600-800 m în interiorul continentului și de 1.500 m către țărmurile Oc. Atlantic. Treapta cea mai joasă cuprinde C. Orinocului, C. Amazonului, C. Înaltă Gran Chaco, C. La Plata și Pod. Patagoniei.

AMERICA LATINĂ, denumire generică a țărilor care ocupă America de Sud și America Centrală istmică și insulară (la sud de Rio Bravo del Norte). Denumirea provine de la faptul că în aceste țări predomină limbile de origine romanică. Pe terit. A.L. sînt 33 de state și cîteva teritorii dependente, însumînd o supr. de c. 450 mil. loc. (1989). În 18 țări, limba oficială este spaniola, în 12 engleza, iar în celelalte se vorbește portugheza (Brazilia), franceza (Haiti) și olandeza (Surinam). 10 la sută din populația A.L. vorbește limbile amerindiene.

ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA ȘI AMERICA LATINĂ (în sp.: Organización de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y América Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Havana (Cuba), creată în 1966, în scopul unirii, coordonării și încurajării mișcărilor de eliberare națională din cele trei continente și înlăturării oricăror forme de discriminare rasială. La activitățile ei iau parte organizații naționale din 80 de țări (1984).

PIAȚA COMUNĂ A AMERICII CENTRALE (P.C.A.C.; în engl.: Central American Common Market – C.A.C.M.; în sp.: Mercado Común Centroamericano – M.C.C.), organizație guvernamentală internațională, creată prin Tratatul General de Integrare Economică a Americii Centrale, semnat la 13 dec. 1960 și ratificat în sept. 1963, cu sediu la Ciudad de Guatemala (Guatemala), în scopul integrării economice prin liberalizarea comerțului interregional și crearea de zone libere și a unei uniuni vamale. Are cinci state membre (Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua).

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ A COLONIILOR SPANIOLE DIN AMERICA (1810-1826), război de eliberare purtat de coloniile spaniole din America împotriva metropolei. În cursul războiului, care a evidențiat calitățile militare ale lui Simón Bolívar (conducătorul armatelor populare din nordul Americii de Sud) și ale lui José de San Martin (conducătorul armatelor populare din sudul Americii de Sud), întreg terit. Americii Latine (cu excepția Cubei și Puerto Rico-ului) a fost eliberat de sub dominația spaniolă, constituindu-se actualele state latino-americane. Brazilia, care era colonie portugheză, n-a participat la acest război; ea și-a proclamat independența în 1822.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.

A descoperi America – Se știe că descoperirea Americii de către navele lui Cristofor Columb în anul 1492 a fost un eveniment epocal, care și-a prelungit răsunetul de-a lungul vremilor. Astfel „a descoperi America” a ajuns o locuțiune sinonimă cu a descoperi ceva neașteptat și important, cu o mare surpriză, cu o realizare deosebită obținută de o minte inventivă, scăpărătoare. Timpul însă a imprimat expresiei o nuanță ironică. Într-un articol din „Scînteia” (nr. 5105) despre copiii ageri de astăzi, se scrie: „N-au răbdare să stea locului o clipă. Sint la o vîrstă cînd se descoperă în fiecare zi America”. lar în prefața monografiei despre Mark Twain, autorul Petre Solomon spune că scriind această carte n-are „pretenția de a fi descoperit America – deși personal, am descoperit-o pe aceea a lui Mark Twain” (Editura tineretului, 1960, pag. 13). În forma-i negativă: „n-a descoperit America”, expresia desemnează, dimpotrivă, o persoană cam prostuță, cu minte puțină, sau o persoană care nu face descoperiri proprii. O expresie echivalentă: „N-a descoperit praful de pușcă”. Unii cercetători consideră că lui Columb însuși ar fi trebuit să i se aplice această zicală, pentru simplul motiv că la data memorabilei sale călătorii, America fusese de mult descoperită. Astfel istoricul francez Augustin Thierry susține că, prin anul 1000, navigatori normanzi, porniți din Groenlanda, au debarcat pe țărmul de nord-est al Americii, în ținutul denumit Vinland. Iar exploratorul norvegian Helge Ingstad a publicat în 1964 un studiu despre expedițiile vikingilor, conduse de eroii legendari Bjarni și Leif Ericson, în secolele XIII ȘI XIV, și despre escala lor în regiunea Markland (probabil Labrador). Așadar, după părerea acestor oameni de știință, nici chiar Columb… n-a descoperit America! IST.

a descoperi America expr. (iron.) a face caz de un lucru știut de toată lumea.