+Arctica (regiune a Pământului) (desp. Arc-ti-) s. propriu f. art., g.-d. art. Arcticei

ARCTICA, reg. polară în N Pămîntului, care include reg. septentrională a Eurasiei, Americii de Nord și Oc. Arctic, precum și reg. alăturate ale oceanelor Atlantic și Pacific, și este încadrată de izoterma de 10 °C a lunii celei mai calde (iul.-aug.); c. 27 mil. km²; (dintre care 10 mil. km² uscat). Predomină pod. joase (marginile Platformei Ruse, C. Siberiene și Scutului Canadian) și munții mijlocii (prelungirile Uralilor și M-țior Bîrranga); alt. max.: 3.734 m (vf. Gunnbjorg, Groenlanda). În ins. Baffin, ins. Ellesmere și Arh. Spitzbergen se găsesc cărbuni, metale neferoase și metale rare. Temperaturi foarte scăzute, cu media în ian. de -3 °C în partea preatlantică de S și -40 °C în partea centrală, iar în iul. +10 °C și, respectiv, 0 °C. În reg. Polului Nord, temperatura minimă a fost de -52 °C, iar max. de +6 °C. Vînturi neregulate, la periferie cu caracter sezonier. Precipitațiile, sub formă de zăpadă, ating 75-100 mm în partea centrală și 300-400 mm la periferie. Nebulozitate mare, cețuri permanente și îngheț peren. Ghețuri plutitoare ocupă 11 mil. km² iarna și 8 mil. km² vara. Au efectuat cercetări în A. exploratorii: Barents (1596-1597), Litke (1821-1824), Vranghel (1820-1824), Franklin (1819-1827), Sverdrup (1888-1902), Norenskjöld (1858, 1872-1883), Nansen (1893-1896), Amundsen (1905-1906), Peary (1886-1909), Byrd (1926), Cikalov (1936-1937) ș.a.