abia av [At: DOSOFTEI, V. S. februarie, 91/2 / V: ~i,^[1] ~ie, ~bea / E: lat ad vix] 1 De (foarte) puțin timp Si: tocmai. 2 (Îlav) De ~ Cu greu. corectat(ă)

abiá adv. 1 (modal) Cu greutate; anevoie. Abia merge. ♦ Cu nerăbdare. Abia aștept clipa cînd voi pleca. 2 (temporal) De foarte puțin timp. Abia a venit și pleacă iarăși. ♦ Tocmai, nu mai înainte de... Abia s-a îndepărtat și turnul s-a prăbușit. ♦ Chiar atunci; numai în momentul acela. L-a văzut mai bine abia cînd s-a apropiat. 3 (cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. Abia se aude. 4 Cel puțin; măcar, barem. Și-a întrerupt drumul; abia se va mai odihni. 5 Numai, doar. Mergea abia de o oră și mai avea încă drum lung. • /lat. ad vix.

ABIA, ❍ ABIE adv. 1 (de mod). Cu greu, cu mare greutate, anevoie: ~ am izbutit să răzbat prin mulțime; deseori însoțit de prepoziție, de-abia: de-abia s’au culcat găinile și voi ați și început? (CRG.); și reduplicat abia, abia, de-abia de-abia: o stropiră cu apă și d’~ d’~ o mai înviorară (ISP.) ¶ 2 (de cantitate). Numai, nu mai mult decît, foarte puțin, aproape de loc: un vînticel adia de ~ îl simțeai ¶ 3 (de timp). Nu mai tîrziu decît, nu mai ’nainte decît, numai de puțin timp: ~ acum a sosit; abia... și..., cum, îndată ce, nu trece mult timp la mijloc: ~ isprăvise vorba și buzduganul, izbind în ușă și în masă, se puse în cuiu (ISP.) [lat. ad-vix].

ABIA adv. 1. (Cu sens modal) Cu greu, anevoie. Abia respir. ◊ Își strigau așa de departe, încît uneori abia se mai auzeau BASSARABESCU, V. 8. ◊ (întărit prin repetare) Haina-i măturînd pămîntul, [copilul] și-o tîrăște-abia-abia; Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vîntul Dac-o vrea! COȘBUC, P. I 224. 2. (Cu sens cantitativ) Foarte puțin, aproape de loc. Vremea era călduță și abia adia vîntul. SADOVEANU, B. 20. Pe luciul lin [al apei] s-a stîrnit un fior abia văzut. SADOVEANU, N. F. 99. ◊ (întărit prin prep. «de») Cînd erau să se lase în jos [Făt-Frumos, călare pe calul înaripat]... d-abia, d-abia atinse cu piciorul vîrful unui copaci și d-odată toată pădurea se puse în mișcare. ISPIRESCU, L. 7. 3. (Cu sens temporal) De foarte puțină vreme. V tocmai. Abia m-am sculat Și acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Tata..., abia se întorsese de la treburile lui inginerești. SADOVEANU, N. F. 5. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pe pînză la fel De-ai crede că e reflectată. ANGHEL-IOSIF, C. M. U 33. ◊ (Întărit prin prep. «de») De abia apucasem a adormi, și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Introduce o prepoziție cu acțiunea imediat precedentă față de corelata ei) De îndată ce, numai ce. Și abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMINESCU, O. I 147. [Baba] abia zice și deodată Valea, muntele vuiesc. ALECSANDRI, P. A. 40. ◊ (Precedînd adverbe și propoziții temporale, arată că acțiunea din propoziția respectivă se realizează cu întîrziere, cu greutate) Numai în acest moment. Glasurile ce strigau «minte! minte!» îl izbeau... abia acum cu șfichiul lor de dispreț. DUMITRIU, B. F. 34. 4. (Cu sens consecutiv-final) Cel puțin, măcar, barem, doar. Lasă-l să plece; abia nu ne-o mai supără cît vorba lui. ◊ Hai și tu cu mine... de-abia te-i mai încălzi mergînd la drum. CREANGĂ, P. 241. – Pronunțat: a-bia.

ABIA adv. 1. Cu greu; anevoie. 2. Foarte puțin, aproape de loc. Abia adia vîntul (SADOVEANU). 3. De foarte puțină vreme; tocmai. ♦ De îndată ce; numai ce. Abia zice și deodată Valea, muntele vuiesc (ALECSANDRI). ♦ Numai. Glasurile... îl izbeau... abia acum (DUMITRIU). 4. Cel puțin; măcar, barem. Hai și tu... de-abia te-i mai încălzi mergînd (CREANGĂ). – Lat. ad-vix.

abia adv. 1. Cu greu, anevoie. 2. Foarte puțin; de foarte puțină vreme.

ABIA adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte puțin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte puțin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ după aceea. 5) Cel puțin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia] /

abia adv. 1. anevoie, cu greu: abia pot sta pe picioare; 2. cum, pe dată ce: abia s’a culcat și a adormit. [Dial. abi = lat. AD VIX, cu un a final amplificativ, ca în așà].

abea av vz abia

abi av vz abia

abie av vz abia

abii av vz abia

❍ ABI adv. Olten.= ABIA.

abeá (ea dift. Mold.), abĭá (Munt.) abía (Olt.), abí (Serbia) și abĭé (vechĭ) adv. (vsl. bg. abiĭe, îndată). Îndată ce, cum: abea s’a culcat, și a adormit. De puțin timp: abea plecase cînd am sosit. Cu greŭ, anevoie, dificil: abea staŭ de osteneală, (iron.) aceasta casă, de bună ce e, abea stă să nu se dărîme!

abí, abía, abĭá și abĭé V. abea.

abia (desp. -bia) adv.

abia (-bia) adv.

abia adv. (sil. -bia)

abia (2 sil.)

abia.

+abia-abia (desp. -bia-) adv.

ABIA adv. 1. doar, numai, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ a doua zi.) 2. anevoie, greu. (~ a scăpat cu viață.)

ABIA adv. 1. doar, numai, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ în zori.) 2. anevoie, greu. (~ a scăpat cu viată.)

abia, adv. – 1. De foarte puțină vreme, tocmai (introduce o acțiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. *ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Pușcariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v. sp. abés, avés, v. port. tamalavés. A paragogic este normal cu funcții adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutilă explicația lui Candrea-Dens., care pleacă de la relații sintactice. Este greșită ipoteza că s-ar baza pe sl. abije „imediat” (Cihac). – Din rom. provine săs. (d)abja.