ABSTRACTIZARE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza.

abstractizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: abstractiza] 1 Operație a gândirii prin care se desprind și se rețin unele dintre caracteristicile și relațiile esențiale ale obiectului cercetării Si: abstracție. 2 Trecere de la concret la abstract.

ABSTRACTIZARE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se desprind și se rețin unele dintre caracteristicile și relațiile esențiale ale obiectului cercetării; abstracție ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza.

ABSTRACTIZARE, abstractizări, s. f. Acțiunea de a abstractiza; proces al gîndirii, constînd din desprinderea însușirilor esențiale și comune ale unui grup de obiecte sau de fenomene și din generalizarea lor, în vederea formării noțiunilor și a categoriilor logice și a descoperirii legilor generale ale existenței și dezvoltării fenomenelor. Gramatica este rezultatul unei îndelungate munci de abstractizare a gîndirii umane, un indice al uriașelor succese ale gîndirii. STALIN, PROBL. LINGV. 22. Capitalul a fost descoperit de Marx printr-o genială putere de abstractizare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 6/5.

ABSTRACTIZARE, abstractizări, s. f. Acțiunea de a abstractiza; proces al gîndirii care abstractizează.

ABSTRACTIZARE s.f. (Fil.) Acțiunea de a abstractiza și rezultatul ei. ♦ Operație a gîndirii constînd în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor unui obiect (sau mai multor obiecte, fenomene) pe cele fundamentale, esențiale, generale, neluînd în considerare, ignorînd (vremelnic) pe cele neesențiale. [< abstractiza].

abstractizare s. f. operație a gândirii constând în a degaja din mulțimea însușirilor și legăturilor fenomenelor și obiectelor pe cele fundamentale, esențiale, generale; abstracție. (< abstractiza)

abstractizare, abstractizări, s.f. Operație a gîndirii prin care se desprind și se rețin unele dintre însușirile și relațiile obiectului cercetat.

abstractizare s. f., g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări

abstractizare s. f., g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări

abstractizare s. f. (sil. mf. abs-), g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări

ABSTRACTIZARE s. abstracție. (Proces de ~.)

ABSTRACTIZARE s. abstracție. (Proces de ~.)

Abstractizare ≠ concretizare

ABSTRACTIZARE s. f. (< abstractiza < abstract + suf. izâ): proces lent de slăbire sau de pierdere a sensurilor lexicale concrete ale cuvintelor, concomitent sau ca urmare a slăbirii și pierderii conținutului noțional al acestora. Constatăm acest proces la numerale, pronume, prepoziții și conjuncții și parțial la substantive, adjective, verbe și adverbe. A. duce implicit la gramaticalizarea cuvintelor, la transformarea lor în instrumente gramaticale. Un exemplu în acest sens îl constituie articolul: el provine din cuvinte care au avut cândva o semnificație lexicală concretă, dar care au pierdut cu timpul această semnificație și au ajuns să aibă numai o semnificație gramaticală abstractă (v. gramaticalizare și deconcretizare).