ACUȘICA adv. (Pop.) Acuși. – Acuși + suf. -ica.

acușica av [At: GORJAN, H. IV, 76 / E: acuși + -ica] (Fam) Acuși.

ACUȘICA adv. familiar Chiar acum [acuși].

ACUȘICA adv. (Fam.) Acuși. – Acuși + suf. -ica.

ACUȘICA adv. (Familiar) Acuși (1). Mă Traiane, orzul vostru face acușica spic. SADOVEANU, P. M. 309. Acușica era senin... și d-odată să bolovăniră nori negri cum e catranul DELAVRANCEA, A. 107. Careva să zică, domn’ Mitică deja pricepție (= percepție)... pricepi dumneatale acușica cum vine vorba noastră. CARAGIALE, O. II 38.

ACUȘICA adv. (Fam.) Acuși. – Din acuși + suf. -ică.

acuș (acușica) adv. exprimă un viitor imediat: îndată, pe loc. [Acu, cu particula și].

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m’am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca’n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

acușica (pop., fam.) adv.

acușica (pop.) adv.

acușica adv.