ADÂNC³ adâncuri n. Loc situat la adâncime; străfund. ◊ Din adâncul inimii din toată inima. /<lat. aduncus

adânc a. 1. arată volumul unei deschizături de sus până jos: groapă adâncă; fig. adânci bătrânețe; 2. ce se pleacă prea jos: adâncă închinăciune; 3. ce s’ascunde într’o înfundătură: locaș adânc; 4. anevoie de pătruns (propriu și figurat): întuneric adânc, cugetare adâncă. [Lat. ADUNCUS, încovoiat, de unde idea de «profund»]. ║ n. 1. fund, adâncime: codrul ’și deschide a lui adâncuri EM.; 2. fig. adâncul sufletului.

ADÎNC I. adj. 1 Care e găurit, scobit, pînă Ia o mare depărtare de suprafață: apă ~ă; puț ~; farfurie ~ă; fig. : închinăciune ~ă, cu corpul mult plecat spre pămînt ¶ 2 fig. Greu de pătruns, temeinic: știință ~ă; învățătură ~ă; vorbă ~ă; gînd ~; minte ~ă; înțelepciune ~ă; învățăminte pline de o filosolie ~ă. (ODOB.) ¶ 3 adv. Mare, puternic: o jale ~ă îi cuprinse toate simțirile (ODOB.); dor ~; iubire ~ă ¶ 4 Des, prin care ochiul nu poate străbate: noapte ~ă; întunecime ~ă ¶ 5 Neturburat de nimic: în tăcerea ~ă a codrului, biruitorul doarme (VLAH.) ¶ 6 Greu: somn ~ ¶ 7 La ~i bătrînețe, la o vîrstă foarte înaintată. II. adv. 1 : a ara ~; a înfige ~ ¶ 2 fig.: a dormi ~; a ofta ~; ~ mișcat. III. (pl. -curi) sn. 1 Adîncime, fund: ~ul mării; te trage pe furiș apa la ~ (CRG.) ¶ 2 fig.: se mîhni pînă în ~ul sufletului; n' apuca să auză de Ia dascălul ceva, că el învăța mai din ~ decît dascălul (ISP.); respiri din ~ aerul acesta proaspăt (VLAH.) ¶ 3 🌐 ‡Apă foarte adîncă, noian; prăpastie [lat. aduncus].

ADÎNC¹, adîncuri, s. n. 1. Parte adîncă, adîncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior). V. fund, străfund. Și dacă stele bat În lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. [Ștefan cel Mare] punea hotar pămîntului dăruit cuhnile dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor și uneori orizontul. NEGRUZZI, S. I 273. ◊ (Poetic) [Cocoșul] are un cîntec înalt, prelung, mai cu samă cînd se descuie adîncurile primăverii, cînd afară stelele arată ca niște flori. CAMILAR, TEM. 26. Cu ochii albaștri și cuvioși, precum albastru și cuvios e adîncul ceriului. EMINESCU, N. 59. ◊ Expr. Din (sau în sau pînă-n) adîncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul. Femeia ridică ochii în sus, clătină din cap și-un oftat porni din adîncul sufletului, pe cînd două lacrimi îi alunecară pe obraji. DUNĂREANU, CH. 109. Și-ți midțumesc... din adîncul sufletului pentru bunătatea ce ai. ISPIRESCU, L. 181. ♦ Prăpastie, abis. Unul [din cocori] cade-n adînc, fulgerat. TOMA, C. V. 80. ♦ (Metaforic, în basme) Infern, iad. S-a tot dus pe sub pămînt pînă ce a ajuns la poarta iadului. – Cine ești tu? îl întrebă împăratul adîncului. NEGRUZZI, S. I 87. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins, larg; p. ext. loc ascuns, așezat departe; adîncime (2). În răsunetul adîncurilor, caii de la rădvane mergeau și ei la pas. SADOVEANU, O. I 299. Își aduse aminte vag... de pădurea Cotoșmanei și de unele întimplări mai vechi, petrecute prin adincurile ei. GALACTION, O. I 265. Adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. IOSIF, P. 88. Văzusem un nor mohorît Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I 235.

ADÎNC¹, adîncuri, s. n. 1. Parte adîncă, adîncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior). ◊ Expr. Din adîncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul. ♦ Prăpastie, abis; fig. infern, iad. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncum.

adânc³ s. n., pl. adâncuri

adânc² s. n., pl. adâncuri

adânc s. n., pl. adâncuri

ADÎNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adîncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 4. s. adîncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.) 5. s. abis, prăpastie, (rar) noian, (livr.), genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.) 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceață ~. ) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. absolut, complet, deplin, desăvîrșit, perfect, profund, total. (O liniște ~.) 9. adj. capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 10. adj. grav, gros, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 11. adj. profund, serios, temeinic, (fig.) pătrunzător. (O judecată ~.) 12. adj. intens, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 13. adj. acut, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.) 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

AB IMO PECTORE (lat.) din adâncul inimii – A face sau a exprima ceva ab imo pectore, din toată inima, profund sincer.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929

Vivit sub pectore vulnus (lat. „În adîncul inimii rana e vie”) – Vergiliu, Eneida (IV, sfîrșitul versului 67). Didona destăinuie surorii ei Anna, că apariția viteazului Enea i-a tulburat sufletul. Totuși nu poate încă uita dragostea dintîi, moartea soțului ei; rana din inimă e vie. Expresia marchează un sentiment puternic care lasă urme profunde, o pasiune care nu poate fi uitată. LIT.