ADEVĂR (pl. -ăruri) I. sn. 1 Ceea ce este, ce se spune conform cu realitatea contr. NEADEVĂR, MINCIUNĂ): a mărturisi ~ul; a ascunde ~ul; a descoperi ~ul: curat ~ul sau ~ul curat, ~ul adevărat; proverb: din vorbă în vorbă iese ~ul; a spune un mare ~ ¶ 2 Firea adevărată a cuiva: pînă nu bagi în plug cu omul, nu afli ~ul (ZNN.) ¶ 3 pl. Faptele neîndoioase pe care le stabilește o știință, axiome: ~uri matematice ¶ 4 într' ~, în ~, cu ~, pre~, ‡de ~, loc. adj. Ce e drept, cu adevărat ¶ 5 proverb Gura mai lesne vorbește ~ul decît minciuna; gura păcătosului ~ul grăește, cei vinovați mărturisesc uneori adevărul fără să vrea; spune ~ul, că ți se sparge capul sau ~ul umblă cu capul spart, mulți se supără cînd le spui adevărul; ~ul iese deasupra ca untdelemnul, ori-cît ai căuta să ascunzi adevărul, el tot iese la iveală. II. ‡adj. Adevărat. III. adv. Într’adevăr [adevăra].

1) adevăr n., pl. urĭ (d. adevăr 2). Calitatea lucruluĭ adevărat, realitate. Principiŭ, axiomă, maximă: adevărurĭ matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevăruluĭ. Pict. și sculpt. Expresiune fidelă a naturiĭ: e adevăr în acest cap. – în adevăr, într’adevăr, în realitate, adevărat, chear cum este. – Vechĭ -ară, f. pl. ere (ca vară, vere, fem. d. văr). și de-adevăr (ea dift.) pl. urĭ. În vest adăvăr.