AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.

afirma [At: MACEDONSKI, O. I, 266 / Pzi: afirm / E: fr affirmer, lat affirmo, -are] 1-2 vtr A enunța existența a ceva sau a cuiva Vz a zice, a întări, a susține, a încredința, a adeveri. 3-4 vtr A declara (în mod ferm). 5 vt A susține că ceva este adevărat. 6 vt (Log) A enunța existența unui raport dintre un subiect și predicat. 7 vt (Log) A enunța ceva ca fiind adevărat sau fals. 8 vt (Jur) A declara ceva în instanță. 9 vr A se manifesta în mod deosebit Si: a evidenția. corectat(ă)

*AFIRMA (afirm) I. vb. tr. A zice da; a încredința, a asigura, a întări că un lucru este adevărat: ignoranța afirmă sau neagă, știința se îndoește; îți afirm că lucrurile s’au petrecut altfel. II. vb. refl. A se arăta, a dovedi că are anumite însușiri, un anumit talent, a se manifesta: s’a afirmat bun scriitor [fr. < lat.].

AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține cu tărie, a declara în mod ferm. [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. ◊ (Uneori întărit prin complemente exprimînd voința, hotărîrea etc.) Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. 2. Refl. (Despre persoane) A ieși în evidență (dintre alții), a se face remarcat. El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. ♦ (Despre noțiuni abstracte) A se manifesta în chip deosebit, a face să fie luat în considerare. În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689.

AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare).

AFIRMA vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].

AFIRMA vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare)

A SE AFIRMA mă afirm intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria. /<fr. affirmer, lat. affirmare

A AFIRMA afirm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susține ca fiind adevărat./<fr. affirmer, lat. affirmare

afirmà v. 1. a asigura că un lucru este, a zice da; 2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter: s’a afirmat ca poet.

*afírm, a -á v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s’a afirmat ca poet.

afirma¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afirm, 3 afirmă; conj. prez. 1 sg. să afirm, 3 să afirme corectat(ă)

+afirma² (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă afirm, 3 se afirmă; conj. prez. 1 sg. să mă afirm, 3 să se afirme; imper. 2 sg. afirm. afirmă-te; ger. afirmându-mă

afirma (a ~) vb., ind. prez. 3 afirmă

afirma vb., ind. prez. 1 sg. afirm, 3 sg. și pl. afirmă; conj. prez. 3 sg. și pl. afirme

AFIRMA vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susține. 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

AFIRMA vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. a arăta, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 4. a declara, a pretinde, a spune, a susține, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

A afirma ≠ a contesta, a infirma, a nega, a tăgădui, a denega