amfibiu, ~ie [At: NEGRUZZI, S. I, 10/ Pl: ~ii / E: fr amphibie] 1 a (D. plante și animale) Care poate trăi și pe pământ și în apă (în bălți, care pot scădea, în cazul plantelor). 2 a (Fig) Care are o natură sau un aspect dublu, care ține de două stări în același timp. 3-4 smf, a (Teh; șîs vehicul ~) (Vehicul) cu caroseria transformată pentru a merge pe uscat și a pluti și pe apă. 5 sf (Zlg) Animal care are, în primele faze ale dezvoltării lui, branhii (putând respira în apă), iar, mai târziu, plămâni. Cf batracian.

*AMFIBIU l. adj. 1 🐟 Care trăește și pe uscat și în apă (cum este broasca, crocodilul) ¶ 2 fig. Care e de două feluri: coconul Andronache era din soiul acel ~ căruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cîne nici ogar (NEGR.). II. AMFIBIU (pl. -bii) sn. și (mai adesea) AMFIBIE sf. 🐟 Animal care trăește și pe uscat și în apă [fr. < gr.].

AMFIBIU¹, amfibii, s. n. Avion de tip vechi, prevăzut cu roți și cu plutitori pentru a se înălța și a coborî, atît (de) pe uscat cît și (de) pe apă. ♦ Automobil sau tanc special construit pentru a putea merge și pe uscat și pe apă. ◊ (Adjectival) Automobil amfibiu. - Variantă: amfibie s. f.

AMFIBIU¹, amfibii, s. n. Avion special construit pentru a se înălța și a coborî atît (de) pe uscat cît și (de) pe apă; automobil sau tanc special construit pentru a putea merge atît pe uscat cît și pe apă. – Fr. amphibie (< gr.).

AMFIBIU, -IE adj., s.m. și f. 1. (Animal) care trăiește în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și alta pe uscat. ♦ (Despre vehicule) Adaptat pentru a putea funcționa și circula pe apă și pe uscat. 2. (Fig.) Care are o natură dublă, care aparține de stări deosebite. // s.n. Avion de tip vechi, capabil atît să aterizeze cît și să amerizeze. ♦ (și s.f.) Automobil sau tanc echipat special pentru a putea merge și prin apă. [< fr. amphibie, cf. gr. amphi – de amîndouă părțile, bios – viață].

AMFIBIU, -IE I. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viață terestră și acvatică. ◊ (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa și pe apă. II. s. n. avion de tip vechi, capabil atât să aterizeze, cât și să amerizeze. ◊ (și s. f.) automobil, tanc special construit pentru a se deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. (< fr. amphibie)

AMFIBIE s. f. v. amfibiu¹.

*anfíbiŭ, -ie adj. (vgr. amphibios, d. amphi, în amîndoŭă părțile, și bios, viață). Zool. Care poate trăi și în aer, și în apă, ca foca, broasca, crocodilu ș. a. Fig. Iron. Nehotărît, cu doŭă părerĭ: om anfibiŭ. S. n. pl. Ordin de mamifere (foca, morsa) și subdiviziune de reptile (broasca, salamandra) care trăĭesc și în apă, și pe uscat. – Fals amf-.

amfibiu² [biu pron. bĭu] s. n., art. amfibiul; pl. amfibii, art. amfibiile (desp. -bi-i-)

amfibiu² [biu pron. bĭu] s. n., art. amfibiul; pl. amfibii, art. amfibiile (-bi-i-)

amfibiu s. n. [-biu pron. -biu], art. amfibiul; pl. amfibii, art. amfibiile (sil. -bi-i-)

amfibiu

amfibiu, amfibie, -biei gen. a.

AMFIBIU aeroamfibiu (V.).

AMFI-₁ „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-₁, v. -gen₁), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen₁) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie)^[1], caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism^[2]; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.