arpegiu sn [At: BACOVIA, O. 182 / P: ~gin / V: (înv) ~gio, ~ej / Pl: ~gii / E: it arpeggio] 1 Executare succesivă a notelor unui acord. 2 Semnul care se pune înaintea unui acord spre a arăta că trebuie executat ca arpegiu (1). 3 Înălțime a treptelor principale dintr-o gamă.

*ARPEGIU (pl. -gii, -giuri) sn. 🎼 1 Mod de a executa notele unui acord succesiv și repede, imitînd felul de execuțiune al harpei (🖼 226) ¶ 2 Semnul care arată pe note locul unde trebue să se execute un arpegiu [it. arpeggio].

ARPEGIU, arpegii, s. m. Mod de a produce sunetele unui acord în succesiune rapidă (ca la harpă), începînd cu tonul cel mai de jos sau (mai rar) de la acut la grav; acord executat în acest fel. Arpegiu în do major. ◊ (Poetic). Cu note delirante Ursuzul crivăț cearcă prin horn a lui arpegii. ANGHEL-IOSIF, C. M. 1 12.

ARPEGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă; acord executat prin această înlănțuire. – It. arpeggio.

ARPEGIU s.n. Acord melodic constînd din înlănțuirea treptelor principale dintr-o gamă. [Pron. -giu. / < it. arpeggio].

ARPEGIU s. n. intonare succesivă a sunetelor unui acord melodic, ascendent sau descendent. (< it. arpeggio)

ARPEGIU ~i n. muz. Executare succesivă a notelor unui acord. [Sil. -giu] /<it. arpeggio

*arpégiŭ n. (it. arpeggio, d. arpa, arpă). Muz. Acord ale căruĭ sunete se succed foarte răpede unu după altu.

arpegio sn vz arpegiu

arpej sn vz arpegiu

arpegiu s. n., art. arpegiul; pl. arpegii, art. arpegiile (desp. -gi-i-)

arpegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpegiul; pl. arpegii, art. arpegiile (-gi-i-)

arpegiu s. n. [-giu pron. -giu], art. arpegiul; pl.arpegii, art.arpegiile (sil. -gi-i-)

arpegiu

arpegiu, -gii.

arpegiu (arpegii), s. n. – Executare succesivă a notelor unui acord. It. arpeggio.

arpegiu (< it. arpeggio), intonarea succesivă a sunetelor unui acord* în sens ascendent sau descendent.