bașbuzuc sm vz bașibuzuc

bașbuzúc s.m. 1 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Voluntar turc ce nu primea soldă și care trăia din prăzi, din jafuri. 2 (la pl.) Trupe de călăreți turci, care, în sec. 19, aveau atribuții de jandarmi. 3 Fig. Persoană violentă și grosolană, care încalcă regulile de conviețuire socială. • pl. -ci. și bașibuzúc s.m. /<tc. bașibozuk „trupe neregulate”.

BAȘBUZUC¹... BAȘI-BUZUC...: au găsit țările jefuite și sărăcite de bandele de ~i (I.-GH.).

BAȘBUZUC, bașbuzuci, s. m. (Și în forma bașibuzuc; învechit) Nume purtat de voluntarii turci (vestiți prin cruzime), aparținînd trupelor neregulate. Re-nvie ieniceri și bașbuzuci, Pistolul însă-i nou, american. DRAGOMIR, S. 54. Le venea turcilor chef de omor, de tîlhărit. Năvăleau bașbusucii după pradă. STANCU, D. 20. Un sentiment de groasă străbătuse cu încetul pînă în straturile poporane, la vorba «bașibuzuc». D. ZAMFIRESCU, R. 53. În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii! COȘBUC, P. II 48. ◊ Fig. Om crud, sălbatic. – Variantă: bașibuzuc s. m.

BAȘBUZUC, bașbuzuci, s. m. (Înv.; adesea fig.) Nume purtat de voluntarii turci din trupele neregulate (vestiți prin cruzimea lor). – Tc. bașıbozuk „trupe neregulate”.

BAȘBUZUC ~ci m. 1) (în evul mediu) Voluntar fără soldă, în armata turcească, care trăia din jaf. 2) fig. Om care încalcă în mod grosolan legile de conviețuire socială. /<turc. bași bozuc

bașbuzúc m. (turc. bašy-bozuk, „cap sucit”, soldat neregular). Fig. Devastator, vandal, ucigaș și prădător. – Lit. și bașibuzuc. V. nizam.

bașbujuc^[1] sm vz bașibuzuc

bașibuzuc sm [At: ODOBESCU, S. III, 603 / V: bașb- / P: bași-bu~ / Pl: ~uci / E: tc basi-bozuk] 1 (Înv) Voluntar turc, aparținând trupelor neregulate (în opoziție cu nizam). 2-4 Om sălbatic, crud, crâncen.

bașibuzúc s.m. v. bașbuzuc.

BAȘIBUZUC sm. 1 🎖️ Soldat voluntar din trupele neregulate ale armatei turcești 🖼 403, 404): ~ îi omorau pe agalele cari voiau să-i reție să nu treacă Dunărea (I.-GH.) ¶ 2 Pr. ext. Om violent, turburător [tc. baši-bozuk].

BAȘIBUZUC s. m. v. bașbuzuc.

bașibuzuc m. 1. voluntar turc: cumpliți bașibuzuci și fiarele cercheze Al.; 2. fig. turburător, violent. [Turc. BAȘI BOZUK, lit. cap sucit].

bașibuzúc V. bașbuzuc.

bașbuzuc (înv.) s. m., pl. bașbuzuci

bașbuzuc s. m., pl. bașbuzuci

bașbuzuc s. m., pl. bașbuzuci

bașbuzuc (bașbuzuci), s. m. – Ostaș voluntar turc. Cunoscut în vechime prin ferocitate, numele său continuă să dea, uneori cu o nuanță ironică, celor care procedează fără menajamente sau cu cruzime. – Var. bașibuzuc. Tc. bașibozuk „neregulat” (Șeineanu, II, 40; Iogu, GS, IV, 154), cf. bg. bašĭbozuk. – Der. bașbuzucește, adv. (cu cruzime); bașbuzucie, s. f. (cruzime).

bașbuzuc, bașbuzuci s. m. 1. persoană violentă și grosolană. 2. cuțitar de temut.