bleandă³ sf [At: (sec XVII), CUV. D. BĂTR. 270 / V: (înv) ~endău^[1] sm / Pl: blende / E: nct] (Orn) Vindereu. modificată

bleandă¹ sf [At: ISPIRESCU, U. 119 / V: -ncă / Pl: ~ende / E: nct] (Pop) 1 Sperietoare de păsări. 2 Om molâu și cam prost.

bleandă² s.f. (reg.) Lovitură, îmbrînceală, brînci. I-am tras într-o zi o bleandă (CR.). ♦ Tiflă. A!... îmi dai blende nitam-nisam (ALECS.). • pl. -e. /etimol. nec.

bleandă¹ s.f. 1 (ornit.) Specie de șoim de talie mică (Falco aesalon). 2 (pop.) Sperietoare de păsări. 3 (Epitet pentru o) persoană fără energie, molîie, bleagă. Era bleandă și urîtă. ◊ Compar. Ce stai ca o bleandă? (PRED.). • pl. -ende. /etimol. nec.

BLEANDĂ¹ (pl. blende) sf. 1 🐦 – VINDEREU ¶ 2 Momîie, sperietoare: rămase ca o ~ cu mîinile în vînt (D.-ZAMF.).

BLEANDĂ¹ s. f. (Munt.) Termen de comparație pentru oameni molii, lipsiți de energie; bleg, nătîng. Du-te și te spală, răspunse bătrînul cu asprime. Ce stai așa ca o bleandă? PREDA, Î. 32. Se urcă în barcă moleșit ca o bleandă. D. ZAMFIRESCU, R. 120. Dete peste dînsul într-un colț de înfundătură, unde se stîrcise ca o bleandă. ISPIRESCU, U. 119.

BLEANDĂ¹, blende, s. f. (Reg.) Momîie, sperietoare. ♦ Termen injurios pentru oamenii lipsiți de energie; bleg, nătîng.

BLEANDĂ blende f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molâie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrâncitură. * A da blende a îmbrânci. /Orig. nec.

bleandă f. 1. cea mai mică specie de șoim (Falco aesalon): se stârcise ca o bleandă ISP.; 2. sperietoare de păsări (în chip de bleandă). [Origină necunoscută].

bleándă f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecărie, rus. bleadĭ, fleoarță și germ. blid, orb, blende, ochelari la caĭ. Cp. cu tiflă). Palmă, izbitură (Mold.): a da cuĭva o bleandă. Femeĭe proastă, om prost: a căzut jos ca o bleandă (V. fleandură). Sperietoare de păsărĭ. Un fel de șoĭm foarte mic numit și blendăŭ (falco áesalon).

bleancă sf vz bleandă¹

bleandă (sperietoare; brânci) (pop.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) (pop., reg.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (sperietoare, brânci) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende

bleandă (blende), s. f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele).