BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În Evul Mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni în timpul dictaturii regale (1938-1940); corporație. 3. Meserie; p. ext. profesie. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĭstvo.

breaslă sf [At: (a. 1693) ap. IORGA, S. D. X, 427 / V: (înv) bras~ / Pl: ~le / E: vsl братиство] 1 Corporație formată din oameni de aceeași profesiune Cf ghildă, (reg) isnaf, țeh. 2 (Pex) Clasă socială. 3 (Pex) Tagmă. 4 (Spc; înv) Trupă de soldați recrutați din breslași, din slujbași mai mici și din deosebitele categorii ale burgheziei. 5 (Reg; pex) Meserie. 6 (Pex) Slujbă. 7 (Pex) Funcție.

breaslă s.f. (în trecut) 1 Asociație a meșteșugarilor din aceeași branșă, creată cu scopul de a apăra interesele membrilor ei. Să-ți vezifeciorul... în breasla cojocarilor (SLAV.). ♦ (înv.) Ext. Categorie socială sau profesională; tagmă. Breaslă boierească. 2 Organizație profesională, formată din muncitori și meșteri. Era trecut în breaslă numai în rîndul calfelor (SLAV.). ♦ Ext. (reg.) Meserie, profesie. De breasla lui, ciubotar (POP.). 3 Trupă de soldați recrutată din breslași, din slujbași mai mici etc. Bresle de ostași. • pl. -esle. /<sl. veche братьство.

BREASLĂ (pl. -esle) sf. ⚚ 1 Corporațiune (de oameni exercitînd aceeași meserie): breasla cizmarilor; mijloacele pe care le întrebuințează ceilalți negustori de breasla dumnealui (BR.-VN.) ¶ 2 Pr. ext. Clasă socială, tagmă ¶ 3 Spec. Mold. Meserie, profesiune: era cîrciumar de ~ și fiu de croitor (NEGR.) [vsl. bratĭstvo].

BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În societatea medievală) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, creată pentru apărarea intereselor comune; organizație închisă a meșterilor. 2. Nume dat organizațiilor profesionale formate din muncitori și patroni; corporație. 3. Meserie; p. ext. profesiune. 4. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași (1) și din diferite categorii ale burgheziei. – Din sl. bratĩstvo.

BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În orînduirea feudală) Organizație de castă a meseriașilor din aceeași branșă, care avea scopul să împiedice concurența dintre ei și să le apere drepturile economice și politice împotriva exploatării feudalilor și negustorilor; o dată cu dezvoltarea modului de producție capitalist și cu decăderea meseriilor, ea se transformă într-o organizație închisă a meșterilor care exploatează calfele și ucenicii. Breslelor li se zicea rufeturi sau isnafuri, iar statutele lor de organizare se numeau nizamuri. IST. R.P.R. 235. Buiurdisește-o [pricina] cătră starostii breslelor ca s-o cerceteze. NEGRUZZI, S. I 305. ♦ (Învechit) Categorie socială sau profesională. V. tagmă, cin. N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inimă-omenească! între voi n-avem ce-alege. Piară breasla boierească! BOLLIAC, O. 207. ◊ Fig. Un lup, pe puiul său voind să-l ispitească De este vrednic el în breasla părintească, L-a fost trimis o dată La margine să vadă: Pe unde-s oile, cum stau păstorii lor. DONICI, 32. 2. 2. (Mold.; aproape învechit) Meserie, profesiune, ocupație, îndeletnicire; funcție, slujbă. Una din breslele boierului... fiind ornicăria, domnia-sa învățase a cunoaște ceasurile. SADOVEANU, F. J. 536. Cum e treaba breslei, Iliuță? s-a întors tata către mine. SADOVEANU, N. F. 44. Era crăcimar de breaslă și fiu de croitor. NEGRUZZI, S. II 233. De breasla lui, ciubotar. ȘEZ. I 260. 3. (Învechit) Trupă de soldați recrutată din breslași, din slujbași mai mici și din diferite categorii ale burgheziei. Se făcea știre tuturor nobililor Ardealului, la toate breslele de ostași... d-a părăsi pe voievod și d-a veni în tabăra lor. BĂLCESCU, O. II 311.

BREASLĂ, bresle, s. f. 1. (În orînduirea feudală) Organizație de castă a meseriașilor din aceeași branșă, care avea scopul să împiedice concurența dintre ei și să le păzească drepturile economice și politice împotriva exploatării feudalilor și negustorilor; o dată cu dezvoltarea modului de producție capitalist, ea se transformă într-o organizație închisă a meșterilor care exploatează calfele și ucenicii. ♦ (Înv.) Categorie socială sau profesională. Piară breasla boierească! (BOLLIAC). 2. Meserie, profesiune; funcție, slujbă. De breasla lui, ciubotar (ȘEZ.). 3. (Înv.) Trupă de soldați recrutată din breslași și din diferite categorii ale burgheziei. – Slav (v. sl. bratĩstvo).

BREASLĂ bresle f. 1) (în orânduirea feudală) Asociație de meșteșugari din aceeași branșă, creată în scopul unirii forțelor în lupta contra exploatării feudale sau pentru limitarea concurenței de piață; corporație; isnaf. 2) fig. Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; branșă; specialitate; ramură. [G.-D. breslei; Sil. breas-lă] /<sl. bratistvo

breaslă f. 1. corporațiune: breasla blănarilor; 2. meserie, profesiune: nu și-a mai schimbat breasla. [Slav. BRATĬSTVO, frăție].

breáslă f., pl. bresle (vsl. bratĭstvo, frăție [de unde s’a făcut brasvă, braslă, breaslă], de la bratu, frate; sîrb. bg. rus. bratstvo. V. barat, frate). Corporațiune, isnaf, asociațiune de meseriașĭ: breasla ferarilor. Meserie: calicu-șĭ ĭubește breasla.

braslă sf vz breaslă

❍BRASLĂ = BREASLĂ.

breaslă s. f., g.-d. art. breslei; pl. bresle

breaslă s. f., g.-d. art. breslei; pl. bresle

breaslă s. f., g.-d. art. breslei; pl. bresle

breaslă

breaslă, bresle.

BREASLĂ s. v. funcție, îndeletnicire, meserie, meșteșug, ocupație, post, profesiune, serviciu, slujbă.

BREASLĂ s. corporație, tagmă, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.)

BREASLĂ s. corporație, tagmă, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.)

breaslă s. v. FUNCȚIE. ÎNDELETNICIRE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. POST. PROFESIUNE. SERVICIU. SLUJBĂ.

breaslă (bresle), s. f. – 1. Asociație de meșteri din aceeași branșă, corporație. – 2. (Înv.) Companie de poliție armată pentru fiecare corporație. – 3. Meserie, profesie. Sl. bratĭstvo „frăție, corporație” (DAR). – Der. breslaș, s. m. (membru al unei bresle; soldat; muncitor, meseriaș).

BREÁSLĂ (< sl.) s. f. 1. (În evul mediu) Asociație de meșteșugari de aceeași branșă, care se supun unei discipline colective în scopul apărării și promovării intereselor lor economice și de altă natură. B. au apărut în Europa apuseană în sec. 9-10, iar pe teritoriul României mai tîrziu (în Transilvania în sec. 14, în Țara Românească și Moldova în sec. 16). 2. Nume dat organizațiilor profesionale, formate din muncitori și patroni, în timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.