BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri, s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (I 1); mijloc. 3. Ornament care înconjoară ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.

brâu sn [At: COD. VOR. 27/_3-4 / Pl: ~âie / E: nct] 1 Cingătoare lată purtată de țărani. 2 (Mol) Plăcinte cu poalele-n ~ Plăcinte din bucăți pătrate de aluat ale căror capete se aduc peste umplutura de brânză. 3 (Îc) Legătura-~lui Brațele morii. 4 (Înv; îc) ~l ars Zonă fierbinte. 5 (Îc) Târâie-~ Om delăsător, pe care nu se poate pune bază. 6 (Pan) Chingă cu care se coboară sicriul în groapă. 7 Ornament vopsit sau aplicat, în formă de dungă (lată, de altă culoare) ce înconjoară, ca un brâu, pereții, ușile, ferestrele. 8 (Dlg) Bară orizontală la mijlocul peretelui. 9 (Agr) Partea de mijloc a unei clăi. 10 (Pop) Curcubeu. 11 (Pex) Parte a corpului situată între șolduri și torace Si: mijloc. 12 Dans țărănesc la care jucătorii se apucă, pe la spate, cu mâinile de brâiele vecinilor Si: horă de brâu. 13 Muzica după care se dansează brâul (12). 14 Șanț muntos sau deluros. 15 (Bot; reg) împărăteasă (Bryonia dioica). 16 (Bot; reg; îc) ~l-Maicii Domnului Iarbă albă (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; reg; îc) ~l vântului Brădișor (Lycopodium clavatum).

BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri, s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.

BRÂU² ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

brîu s.n. 1 (text.) Cingătoare lată (din lînă colorată, din piele etc.) în portul popular țărănesc; brînă. Purta straie de mătase fără brîu (SADOV.). (Plăcintă cu) poale (sau cu poalele)-n brîu v. poală. ◊ Expr. = A fi cu cuțitul la brîu = a fi certăreț, arțăgos. A umbla cu ciolanele în brîu v. ciolan. A-i pune (cuiva) lingura (sau lingurile) de brîu (ori în brîu) v. pune. A-și pune lingura de brîu v. pune. A sta cu mîinile la (ori în) brîu v. sta. A sta cu toporul la brîu v. topor. A se ține de brîu (cu cineva) v. ține. ♦ Parte a corpului omenesc pe care o încinge brîul; mijloc. Buruienile îi ajungeau la brîu. ◊ Loc.adv. Pînă la (sau în) brîu = pînă la mijloc. M-am cufundat (în lac) pînă la brîu (SADOV.). ♦ Fîșie de țesătură (de lînă, de blană, de piele etc.) care este purtată în zona lombară (sub îmbrăcăminte) de unele persoane suferinde. 2 (bis.) Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 3 Fig. Dungă, dîră. Un brîu de foc pe cer se arată (COȘB.). 4 (arhit.) Ornament (colorat sau în relief) aplicat, în formă de dungă, pe elemente de construcții (uși, ferestre, pereți, fațadă etc.) ale unei case. ♦ Pervaz. Dan, în picioare, rezemat de brîul ferestrei (VLAH.). 5 (geogr.) Lanț muntos sau deluros. 6 Dans popular executat în ritm vioi, în care jucătorii se apucă pe la spate cu mîinile de brîiele vecinilor; brîuleț. Flăcăii făcînd brîu împrejurul carului, jucau de duduia pămîntul (BUJ.). ♦ Melodie după care se execută acest dans. Cîntați brîul, lăutari! • pl. brîie, -uri. /cuv. autoh.; cf. alb. bres, brezi.

BRÎU (pl. brîne, brîie) sn. 1 👕 Cingătoare lată făcută dintr’o țesătură de lînă (de obiceiu colorată) care se poartă (mai ales de țărani și țărance) încinsă peste mijloc; în ea omul poartă punga cu bani, cuțitul, fluierul, iar femeile, furca; în timpurile vechi, se ținea și călimara în brîu (🖼 607): flăcăi cu cămeși albe și brîie late (NEGR.); întingînd din vreme în vreme condeiul ... în călimările de la ~ (I.-GH.); fig.: a sta cu mîinile în ~, a sta neactiv, fără a lucra ceva; a fi sau a se ținea, a se lua de ~ cu cineva, a fi foarte familiar cu cineva, a trăi cu cineva pe un picior de egalitate ¶ 2 Cingătoare lată (roșie, albastră sau neagră) pe care o poartă preoții ¶ 3 Mijlocul trupului, locul unde se încinge cineva cu brîul: cu barba pînă la ~; băiatul învățase carte pînă din sus de ~ (ISP.) ¶ 4 🏠 Dungă lată, chenar, ornament de văpsea sau de tencuială în jurul unui stîlp, dealungul unui perete, etc.: ochi de ferești... pe care o împodobesc brîiele albastre (IRG.); încinsă de brîie albe sculptate în piatră (VLAH.) ¶ 5 Pr. ext. Dungă: ici și colo se vedeau brîie negre pe miriștile părăsite (VLAH.) ceruri de oglinzi, plutind cu... brîie de curcubeu (EMIN.) ¶ 6 🌐 Șir de munți: la cîte primejdii au învăluit mîna aceasta de oameni semănată pe brîiele Carpaților (VLAH.); brîiele de muscele se zăreau într’o lumină leșioasă (DLVR.) ¶ 7 (pl. brîuri) Danț țărănesc la care jucătorii se țin cu mîinile de brîiele vecinilor: joacă hora și bătuta, și chindia, de dîrdîie pămîntul (CAR.); trăgeau... la niște brîuri și la niște bătute, de parcă-ți dedea inima brînci (ISP.) ¶ 8 💫 🌦 Brîul-lui-Dumnezeu, brîul popii, brîul Cosînzenii, a) calea lactee, b) curcubeul.

BRÎU, brîie, s. n. I. 1. Cingătoare lată (purtată de obicei de țărani și țărance), făcută dintr-o țesătură de lînă (mai rar de in, de mătase) sau din piele. Purta strai de mătasă fără brîu. SADOVEANU, N. P. 272. [Scamatorul] începea să-și scoată de la brîu săbiile lucitoare. SAHIA, N. 66. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. ◊ Poale-n brîu sau plăcinte poale-n brîu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, ale căror capete se aduc peste umplutura de brînză. A intrat în foișor... îmbujorată la obraz și purtînd un chersin de plăcinte poale-n brîu chiar atunci scoase din cuptor. SADOVEANU, N. P. 55. ◊ Expr. A sta cu mîinile în brîu = a sta inactiv, a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată (roșie, albastră sau neagră) pe care o poartă preoții, ca semn al unui grad ierarhic. ♦ Fig. Cerc. Flăcăii, făcînd brîu împrejurul carului, jucau de duduia pămîntul. BUJOR, S. 35. ♦ Fig. Dungă. Cînd plouă, vara, cîteodată, Un brîu de foc pe cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. COȘBUC, P. I 125. 2. Partea corpului pe care o încinge brîul; mijloc. Se întorsese către doamna Vorvoreanu și n-o privea în ochi, ci mai jos, către brîu. DUMITRIU, B. F. 147. Crescuseră [holdele] încît ajungeau omului pînă la brîu. CAMILAR, TEM. 48. [Cînepa] era crudă și pînă la brîu de înaltă. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. La brîu se arăta, trufașă, o călimară de tinichea. PAS, L. I 20. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Pînă la (sau în) brîu = pînă la mijloc. Tăbăcarii munceau goi pînă la brîu. PAS, L. I 70. M-am cufundat [în lac] pînă la brîu. SADOVEANU, N. F. 59. Arde grîu-n flăcări pîn’ la brîu crescut. MACEDONSKI, O.I 187. ◊ Expr. A fi cu cuțitul la brîu = a fi arțăgos. 3. Ornament constituit dintr-o dungă colorată, trasă orizontal de-a lungul pereților sau înconjurînd ușile și ferestrele (v. bordură, chenar); ornament în relief (făcut din tencuială sau cioplit în piatră) care încinge zidurile exterioare ale unei clădiri sau încadrează ușile și ferestrele (v. mulură, ciubuc). Ferestrele mici, unele din ele numai dintr-un geam, iar de jur împrejurul lor și a prispei a tras gospodina casei brîie albastre și roșii. PĂUN-PINCIO, P. 116. ♦ Fig. Cu badana de foc pe cer Apusul trage brîie. LESNEA, I. ♦ Pervaz, părcan. Dan, în picioare, rezemat de brîul ferestrei își stăpînește respirarea ca să n-o deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. III 130. 4. Lanț, șir. Brîu de coline. II. Numele unui dans popular la care jucătorii se prind, pe la spate, cu mîinile de brîiele vecinilor, sau își pun mîinile pe umerii vecinilor de joc; p. ext. melodia acestui dans. Scripcarul isprăvește brîul cu o trăsătură lungă de arcuș. BUJOR, S. 101. ◊ Brîul de mînă, brîul de doi, brîul nevestei, brîul ursăresc = varietăți ale dansului descris mai sus. – Pl. și: brîuri (SP. POPESCU, M. G. 87), (rar) brîne (HOGAȘ, DR. II 130).

BRÎU, brîie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingătoare lată, de lînă, de piele, de mătase etc., pe care o poartă țăranii. ◊ (Plăcinte) poale-n brîu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, la care colțurile se întorc peste umplutura de brînză. ◊ Expr. A sta cu mîinile în brîu = a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic; cingătoare la fel cu odăjdiile purtată în timpul slujbei de preoți și arhierei. 2. Partea corpului pe care o încinge brîul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau în relief care înconjură ușile și ferestrele sau încinge un zid; p. ext. dungă. ♦ Fîșie de teren acoperită cu iarbă care străbate un perete de stîncă. 4. Șir, lanț. Brîul munților. II. (Cor.) Brîuleț (2). – Comp. alb. bres, brezi.

brâu² (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

!brâul (dans) s. n. art., neart. brâu; pl. brâuri

brîu, pl. brîie; brîuri (dans)

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. și Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleț. 4. v. dungă. 5. v. lanț.

BRÎU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brînaci, (Ban. și Bucov.) frînghie. (Cu ~ se strînge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grîul îi venea pînă la ~.) 3. brîuleț. (~ este numele unui dans popular.) 4. dungă, (pop.) vîrstă. (Casa avea un ~ albastru.) 5. lanț, șir, șirag. (~ Carpaților.)

brîu (-îie), s. n. – 1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de talie. – Var. a pl. brîuri și (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” și „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” și pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), și din a doua rom. pînză. Atît alb. cît și rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. și brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne și în der.) se repetă în condiții identice în grîu și frîu, și este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s. f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s. m. (frînghier); brîier, s. n. (tipar pentru muluri); brîneț (var. bîrneață, bîrniță), s. n. (curea; cingătoare; fîșie); brînișor, s. n. (curea; cordon); bîrnaș (var. bărnaș, bărnaci), s. n. (șiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).

brâul, categorie de jocuri* populare românești, răspândite pe ambele versante ale Carpaților sudici și orientali precum și în Câmpia Dunării. Sunt jocuri de bărbați sau mixte, executate în formație de semicerc sau linie, cu brațele pe umeri sau prinse în cingătoarea vecinului ori în lanț încrucișat (în față sau în spate). În cadrul categoriei se pot deosebi 3 tipuri de joc: a) b. carpatice – b. drept (b. pe opt), b. muscelean (b. pe șase, bugheanul), b. transilvănean (danțul), corăghește* – au ritm binar* sincopat cu motive* de 2 și 3 măsuri – și diverse variante (I, 1) melodice; se joacă în tempo (2) vioi și cuprind figuri de virtuozitate alcătuite din mișcări complexe, care alternează cu plimbări line, executate de obicei la comandă; b) brâulețele oltenești – brâulețul, galaonul*, polocsia, trei păzeș te*, troaca – au ritm binar și diverse variante melodice; mișcarea este rapidă cu pași mărunți încrucișați, bătăi și fluturări ale gambelor executate pe loc sa u cu mici deplasări bilaterale ori înainte-înapoi; c) b. bănățene – b. bătrân (pre loc*) cu ritm asimetric 7/16 și b. pădurenesc (ritm binar), roata oșenească – b. nou (b. hoților, b. borlovenilor, b. lui Tudor, b. zărvenilor, poșovaica*, momirul* etc.) – are ritm binar dactilic* iar fiecare variantă melodie proprie. Mișcarea este rapidă cu pași mărunți, încrucișați și arcuiți pe timpul 1 precum și cu îngenuncheri, mici sărituri, fluturări și rotiri ale gambelor.