băgău sn [At: JARNÎK-BÎRSEANU, D. 452 / Pl: (rar) ~ri / E: mg bagó] (Trs) 1 Tutun rămas în lulea și prefăcut în scrum, pe care unii țărani îl mestecă. 2 (Îe) A nu ajunge nici cât o lulă de ~ A nu valora nimic. 3 Materie cleioasă, de culoare galben-murdar, conținând multă nicotină, care se depune după fumat pe pereții interiori ai lulelei sau ai țigării.

BĂGĂU sbst. Trans. Maram. Băn. Scrumul rămas în lulea și pe care unii îl pun în gură și-l mestecă: Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac, Iar cele din Satu-nou Se întrec după ~ (IK.-BRS.) [ung. bagó].

băgău n. Tr. tutun de mestecat, fabricat din foi subțiri și răsucite: fetele din Arpatac mereu pipă la tabac, iar cele din Satu-Nou se ’ntrec după băgău POP. [Ung. BAGÓ].

băgăŭ n. (ung. bagó). Trans. Tutunu rămas în fundu luleleĭ saŭ cleĭu (funinginea) care se formează în ĭa.

băgáu s.n. (reg.) 1 Tutun rămas în lulea, pe care unii îl mestecă. 2 Materie cleioasă, de culoare galbenă, care conține multă nicotină și care se depune, după fumat, pe pereții interiori ai pipei. • pl. -uri. /<magh. bagó.

băgău (-uri), s. n. – Reziduu de nicotină pe fundul unei pipe. Mag. bágó (Cihac, II, 478; DAR).

băgău, s.n. (reg.) tutun rămas în pipă, scrum (pus uneori pe măsea pentru senzația de fumat).