cartilagiu sn vz cartilaj

CARTILAGIU s.n. v. cartilaj.

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilagiu s. n.] – Din fr. cartilage.

cartilaj sn [At: KRETZULESCU, A. 18/23 / V: ~agiu / Pl: ~e / E: fr cartilage] Țesut animal conjunctiv, elastic și rezistent, cu rol de susținere, care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om, îndeplinind funcția de susținere Si: (pop) zgârci.

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Țesut animal conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilagiu s. n.] – Din fr. cartilage.

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent care se găsește în organism ca parte distinctă sau formînd învelișul suprafețelor articulare ale oaselor; (popular) zgîrci. Cartilajul nasului. – Variantă: cartilagiu s. n.

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent care se găsește în organism, separat sau formînd învelișul suprafețelor articulare ale oaselor. [Var.: cartilagiu s. n.] – Fr. cartilage.

CARTILAJ s.n. Țesut conjunctiv rezistent și elastic, care se găsește de obicei la extremitățile oaselor; zgîrci. [Var. cartilagiu s.n. / < fr. cartilage, cf. lat. cartilago].

CARTILAJ s. n. țesut conjunctiv rezistent și elastic, la extremitățile oaselor; zgârci. (< fr. cartilage)

CARTILAJ ~e n. Țesut conjunctiv, rezistent și elastic, care se găsește la articulațiile oaselor. /<fr. cartilage

cartilaj n. țesătură solidă, elastică și flexibilă, ce s’află mai ales la extremitatea oaselor: cartilajul nasului.

*cartilágine f. (lat. cartilágo, -áginis. Cp. cu lumbagine, pătlagină). Anat. Zgîrcĭ, țesut alb, dur și elastic care se află maĭ ales la extremitățile oaselor. – Fals cartilaj n., pl. e (fr. cartilage, m.).

!cartilagiu s. n., pl. cartilagii, art. cartilagiile (desp. -gi-i-)

!cartilaj/cartilagiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartilaje/cartilagii, art. cartilajele/cartilagiile (-gi-i)

cartilaj s. n., pl. cartilaje

cartilaj, pl. cartilaje

cartilaj, -je.

CARTILAJ s. (ANAT.) zgârci, (pop.) vână, (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.)

CARTILAJ s. (ANAT.) zgîrci, (pop.) vînă, (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.)

CARTILAJ (CARTILAGIU) (< fr.) s. n. Formațiune anatomică din care este format scheletul peștilor cartilaginoși și ai embrionului vertebratelor și omului; la adulți mai persistă în pereții bronhiilor și traheii, în pavilionul urechii etc. Se întîlnește și la unele animale nevertebrate (cefalopode, moluște); (pop.) zgîrci. V. diafiză.