CETĂȚEAN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

cetățean, ~ă [At: COD. VOR. 36/6 / V: (reg) ~țan / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~țeani, ~țeane / E: cetate + -ean] 1 sm Locuitor cu îndatoriri militare al unei cetăți, al unei fortărețe sau al unui oraș întărit. 2 a De cetățeni (1). 3 smf Locuitor de la oraș Vz burghez, orășan, pârgar, (înv) târgoveț. 4 smf (Pex) Locuitor. 5-6 a Din cetate (sau de la oraș) Si: cetățenesc. 7 smf (Pex) Locuitor (al unui stat) cu drepturi civile și politice. 8 sm (Fam) Apelativ cu sensul de „domn”.

CETĂȚEAN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

CETĂȚEAN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. 1. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. Drepturile și îndatoririle cetățeanului. ▭ Cetățenilor Republicii Populare Romîne le este asigurat dreptul la muncă. CONST. R.P.R. 36. Cetățeanul trebuie a da ascultare legii, căci legea arată voința poporului. BĂLCESCU, O. I 353. (Adjectival) Noi ce slăvim prin noi înșine viața biruitoare, Noi, femei cetățene. BANUȘ, B. 100. (Neacordat) Eu cer poeziei să glorifice viitorul, cer să cînte pe femeia cetățean. GHEREA, ST. CR. I 305. 2. (La vocativ) Cuvînt cu care ne adresăm cuiva (al cărui nume nu-l cunoaștem, căruia nu vrem sau nu putem să i ne adresăm cu un termen familiar), adesea pentru a-l apostrofa. Ascultă, cetățene, de ce calci pe iarbă?

CETĂȚEAN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. ♦ (La vocativ) Cuvînt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Din cetate + suf. -ean.

CETĂȚEAN ~eană (~eni, ~ene) m. și f. 1) Persoană care face parte din populația stabilă a unui stat, având toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege. ~ cu drepturi egale. 2) fam. Persoană considerată ca unitate particulară distinctă față de alte persoane; individ; ins. /cetate + suf. ~ean

cetățeană s. f., g.-d. art. cetățenei; pl. cetățene

cetățeană s. f., g.-d. art. cetățenei; pl. cetățene

cetățeană s. f., g.-d. art. cetățenei; pl. cetățene

cetățeană (nu: cetățeancă)

CETĂȚEANĂ s. cetățeancă.

CETĂȚEAN s. (JUR.) supus. (~ al unui stat.)

CETĂȚEAN s. v. orășean, târgoveț.

cetățean s. v. ORĂȘEAN. TÎRGOVEȚ.

DECLARAȚIA DREPTURILOR OMULUI ȘI ALE CETĂȚEANULUI, document programatic al Revoluției Franceze, adoptat la 26 aug. 1789, de către Adunarea Constituantă. A influențat toate instituțiile politico-juridice europene de-a lungul timpului.