cesiu sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr césium] Element chimic, metal alcalin, monovalent, moale, alb, folosit la fabricarea celulelor fotoelectrice.

CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare.

CESIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).

CESIU s.n. Metal alcalin monovalent, asemănător cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. césium].

CESIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)

CESIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. césium

*césiŭ, V. ceziŭ.

CESIUM s.n. v. cesiu.

*céziŭ n. Chim. Corp simplu monovalent, cu o greutate atomică de 133.

cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs

cesiu [siu pron. sĭu] s. n., art. cesiul; simb. Cs

cesiu s. n. [-siu pron. -siu], art. cesiul; simb. Cs

CESIU (< fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 °C; p. f. 690 °C) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860.

Cs, simbol chimic pentru cesiu.