ciuhă sf [At: (a. 1833) IORGA, S. D. XXII, 201 / V: ~ucă, ~ufă, (Mol) ~hlă / Pl: ~he, ~hi / E: pbl bg чухъл] (Reg) 1 Sperietoare pentru păsări. 2 Semn de opreliște în lanuri contra păscutului vitelor. 3 (Fig; șîc ~-ca-dunii) Femeie foarte urâtă. 4 Semn care arată până unde a înaintat munca câmpului. 5 Bucată de ogor pe care o are de secerat un grup de oameni. 6 (Înv) Stâlp uns cu rășină sau cu smoală care se aprindea pe un deal când veneau dușmanii. 7 Semn (de orice fel) pus pe un vârf de deal sau de munte. 8 (Fig) Femeie slabă. 9 Semn pus la casa miresei, la nuntă.

CIUHĂ ~e f. pop. Sperietoare pentru păsări; matahală; momâie. /cf. ciuf

cĭúhă f., pl. e (rudă cu cĭuf 1 și 2, cu bg. čuhal, un fel de bufniță, scops zorca, și cu ung. csova, cĭuhă. Cp. și cu cilihoaĭe). Est. Mănunchĭ de paĭe (momîrlan) orĭ de zdrențe atîrnat ca semn orĭ ca sperietoare într’un lan. Cap cĭufulit (buhos). Om urît. – Și cĭuhlă și cĭufă. V. păuză.

ciucă⁴ sf vz ciuhă

ciufă sf vz ciuhă

cĭufă f. V. cĭuhă.

CIUHĂ s. v. momâie, sperietoare.

ciuhă s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

ciuhă, ciuhe, s.f. – (reg.) 1. Sperietoare pentru păsări în lanurile de cereale (ALR, 1956: 46); păpușă (Săpânța); spaimă (Borșa); moș (Hoteni) (ALRRM, 1973: 822). 2. Bufniță. 3. Om urât. ♦ (onom.) Ciuhan, nume de familie în Maramureș; Ciuha, poreclă frecventă dată persoanelor cu un aspect dezagreabil. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de „momâie” (DRT, 2010). – Din săs. čuha, cf. germ. Scheuche „sperietoare, momâie” (NDU); din ciuf (DER).

ciuhă, -e, s.f. – Sperietoare pentru păsări în lanurile de cereale (ALR 1956: 46); păpușă (Săpânța); spaimă (Borșa); moș (Hoteni) (ALR 1973: 822). Ciuha, poreclă frecventă dată persoanelor cu un aspect dezagreabil. – Din săs. čuha, cf. germ. Scheuche (NDU).