clăbăț sn [At: H VIII, 168 / V: ~boț, ~buț, clobot / Pl: ~bețe / E: srb klobuc] 1 (Ban) Căciulă conică mare, din piele de miel sau de oaie. 2 (Bot; pbl; îc) ~ul-cucului Pălăria cucului (Campanula patula).

clăbăț n., pl. ețe (vrus. klŭbuci, pl. d. klŭbukŭ, azĭ klobúk, glugă, comănac; čĭrnii klubuci, după turc. kara kalpak, căcĭulĭ negre, porecla unuĭ neam de Kirghijĭ. V. calpac). Ban. Trans. Rar. Căcĭulă. Olt. A prinde pe cineva în clăbăț, a-l apuca așa în cît să nu se maĭ poată mișca orĭ crîcni.

clăbeț sn vz clăbăț

clăbuț sn vz clăbăț

CLĂBĂȚ, clăbețe s. f. Căciulă din blană de oaie. (din sb. klobuc = căciulă)^[1]

clăbăț (-bețe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană. Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă dim. derivă clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim, cf. Iordan, BF, III, 164 și BL, VI, 34.