6 definiții pentru compleu
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COMPLEU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet.
COMPLEU s. n. costum compus din două-trei piese asortate; complet (3). (< fr. complet)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
compleu s. n. (vestim.; franțuzism) Costum alcătuit din două/ trei piese asortate ◊ „La copii, linie sport (cu garnituri de șireturi), compleuri.” R.l. 31 III 74 p. 7. ◊ „Mult purtate în toamna ce vine vor fi compleurile, fustă în cute și bluză [...]” Săpt. 13 VII 79 p. 8. (impropriu) ◊ „Vor fi expuse noi modele de încălțăminte ușoară, de vară [...] compleuri (pantofi, poșete, cordoane) asortate ca material și colorit etc.” R.l. 30 VII 80 p. 2 (din fr. complet)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
compleu (costum) s. n., art. compleul; pl. compleuri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!compleu (costum) s. n., art. compleul; pl. compleuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
compleu s. n., pl. compleuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv neutru (N52) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
compleu, compleurisubstantiv neutru
etimologie:
- complet DEX '09 MDN '00