CORIANDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

coriandru sm [At: BIBLIA (1688) / V: coli~, ~and, ~dră sf culeandră, sf (înv) coliandres, comi~ / Pl: ~ri / E: ngr χορίανδρου] Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, folosite în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment Si: chimen, iarbă pucioasă (Coriandrum sativum).

CORIANDRU, coriandri, s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

CORIANDRU s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și miros pătrunzător ale cărei semințe uscate se întrebuințează în bucătărie pentru calitățile lor aromatice (Coriandrum sativum). – Pronunțat: -ri-an-.

CORIANDRU s.m. (Bot.) Plantă din regiunea mediteraneană, cu flori mici, de culoare albă sau roz, grupate în umbele compuse. [Pron. -ri-an-. / < fr. coriandre, cf. gr. koriandron].

CORIANDRU s. m. plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe sau roz, și fructe globuloase, bogate în uleiuri eterice. (< fr. coriandre, gr. koriandron)

CORIANDRU ~i m. Plantă erbacee anuală ale cărei semințe se întrebuințează drept condiment în industria alimentară și în farmaceutică. [Sil. -ri-an-] /<ngr. koriandron

coriandru m. plantă din familia umbeliterelor, ale cării semințe proaspete miros a păduche de lemn, iar uscate devin aromatice și se fac dintr’însele și cofeturi, vulgar: buruiana pucioasei.

coriándru m. (ngr. și vgr. koriandron, de unde și vsl. koriandrŭ). O plantă umbeliferă aromatică (coriandrum sativum) ale căreĭ semințe, cînd îs proaspete, put a ploșniță, ĭar cînd îs uscate devin aromatice și se întrebuințează ca condiment. (E rudă cu picĭoacna). – Și coli- (ngr. koli-). Vechĭ și coriand și coliandreș.

coleandru sm vz coriandru

coliandră sf vz coriandru

coliandreș sm vz coriandru

coliandru sm vz coriandru

comieadru sm vz coriandru

coriand sm vz coriandru

coriandră sf vz coriandru

culeandră sf vz coriandru

coleandru m. Bot. V. coriandru. [Rus. KOLĬANDRA].

coliándru și -ándreș, V. coriandru.

coriandru (desp. -ri-an-) s. m., art. coriandrul

coriandru (-ri-an-) s. m., art. coriandrul

coriandru s. m. (sil. -ri-an-), art. coriandrul; pl. coriandri

coriandru

CORIANDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.

CORIANDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.

coriandru (coriandri), s. m. – Plantă (Coriandrum sativum). – Var. (înv.) coliandru, coriand. Lat. coliandrus (sec. XVI), gr. ϰορίανδρος. Împrumut literar.