CORINTIAN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien.

corintian, ~ă [At: DA / P: ~ti-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr corinthien] 1 a Corintic. 2-3 smf, a (Persoană) care face parte din populația Corintului. 4-5 smf, a (Om) originar din Corint. 6 smp Populația care locuiește în Corint. 7-8 a Care aparține Corintului sau corintienilor (6) Si: corintic (4-5). 9-10 Privitor la Corint sau Corintieni (5) Si: corintic (6-7). 11-12 Care este specific Corintului sau corintienilor (6) Si: corintic (8-9). 13 Care provine din Corint Si: corintic (10). corectat(ă)

CORINTIAN, -Ă, corintieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Corintic. 2. S. m. și f. Locuitor al Corintului. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien.

CORINTIAN, -Ă, corintieni, -e, adj. Corintic. – Pronunțat: -ti-an.

CORINTIAN, -Ă adj. Corintic. [Pron. -ti-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. corinthien].

CORINTIAN, -Ă adj. corintic. (< fr. corinthien)

corintian a. din Corint: ordin corintian, cel mai bogat dintre cele 5 ordine de arhitectură greacă, în care capitelul e ornat de două rânduri de frunze de acant.

*corintián, -ă adj. și s. Locuitor, lucru din Corint. Ordinu corintian, cel maĭ bogat din ordinele arhitectonice.

corintean, ~ă smf, a [At: CORESI, ap. GCR I, 24 / Pl: ~eni, ~ene / E: ns cf corintian] 1-13 Corintian (1-13).

!corintian (desp. -ti-an)/(relig.) corintean adj. m., s. m., pl. corintieni (desp. -ti-eni) / corinteni; adj. f., s. f. corintiană/corinteană, pl. corintiene/corintene (Epistola către corinteni)

corintian (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintieni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiană, pl. corintiene

corintian adj. m., s. m. (sil. -ti-an), pl. corintieni (sil. -ti-eni); f. sg. corintiană, pl. corintiene

corintean v. corintian