CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”.

curcubeu sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I 46/21 / V: (reg) cuculbău, cucurbeu, culcubău, ~bău, ~bei, ~bel / Pl: ~eie, (rar) ~eiuri / E: nct] 1 Fenomen optic care se datorează refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor dispersat pe cer Si: curcubiță. 2 Fascicul de raze luminoase care apar noaptea pe cer. 3 (Bot; reg) Plantă cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari roșu-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria) Si: curcubea (2), curcubetă (6). 4 (Bot; reg) Neghină (Agrostemma githago) 5 (Bot; reg) Pir-gros (Cynodon dactylon).

CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.

CURCUBEU, curcubeie, s. n. Fenomen datorat refracției luminii solare în picăturile de apă din atmosferă, avînd aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. Curcubee subțiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuți de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Cînd plouă, vara, cîteodată Un brîu de foc pe cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. COȘBUC, P. I 125. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu: Dreptate, Pace, Libertate. BENIUC, V. 129. Tu împletești în curcubee Comoara lacrimilor noastre Și cel mai scump nisip tu-l duci În vadul Dunării albastre. GOGA, P. 16. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori nopatea pe bolta cerească. V. halo. Pe ceruri se înalță curcubeele de noapte. EMINESCU, O. I 142. – Pl. și: curcubeuri (DRAGOMIR, S. 28), (s. m.) curcubei (ALECSANDRI, P. III 6).

CURCUBEU ~e n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracției luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibit

curcubeu n. 1. arc mare luminos ce s’arată pe cer, format din arcuri de diferite colori, totdeauna dispuse în aceeaș ordine: curcubeul e produs prin resfrângerea razelor soarelui în picăturile de apă ale norilor; 2. Bot. barba împăratului (viorea de mai multe colori). [Și cucurbeu – lat. *CONCURVUS, arcuit, și beu: curcubeul e arcul ce soarbe ploaia (cf. ARCUS BIBIT, la Plaut), după o credință populară foarte răspândită].

curcubéŭ n., pl. eĭe (din cocobelcĭ și cobelcĭ, „melc, culbec” și „un fel de peptănătură femeĭască în formă de coarne”, din care s’aŭ dezvoltat var. culcubăŭ, cuculbăŭ (Trans.), cucurbăŭ, cocîrbăŭ și curcubăŭ [nord], înț. pmt. e „rătund, răsucit, curb”. D. rom. vine rut. korkobéč, a. î., kulĭbáka, pol. kulbaka, șa, care e un lucru curb, rus. kulebĕáka, un fel de mîncare de pește umplut saŭ învălătucit, litv. kulbonkas, cerbice, lemnu curb al juguluĭ. Bern. 1, 641. V. culbec. Munt. Mold. sud. Un meteor în formă de arc cu cele șapte colorĭ care rezultă din refracțiunea și reflexiunea razelor solare pe nourĭ. S. m. Numele uneĭ florĭ numite și barba împăratuluĭ și (Trans.) neghină de grădină. Acest meteor, cel maĭ frumos fenomen al luminiĭ, anunță pur și simplu că soarele, fiind la orizont la o înălțime potrivită, îșĭ aruncă razele pe un nour opus care se risipește în ploaĭe. Decĭ, cînd te uițĭ la curcubeŭ, eștĭ cu spatele la soare și eștĭ între el și nour. Colorile curcubeuluĭ sînt: violet, sineliŭ, albastru, verde, galben, portocaliu și roș. – În biblie, curcubeu e semnu împăcăriĭ dat de Dumnezeŭ luĭ Noe după diluviŭ. Vechiĭ Grecĭ ziceaŭ că e cingătoarea Iridiĭ, anunțătoarea zeilor.

cuculbău² sm vz curcubeu

cucurbău sn vz curcubeu

culcubău¹ sm vz curcubeu

curcubău sn vz curcubeu

curcubei sn vz curcubeu¹

curcubel sn vz curcubeu

FLOARE sf. 1 🌿 Partea plantei, alcătuită din foi sau petale, albe sau colorate, adesea mirositoare, care se desvoltă, la o anumită epocă a anului, pe ramurile ei și în care se găsesc organele de reproducere (🖼 2129): zilele omului sînt ca ~a cîmpului ZNN.; proverb: cu o ~ nu se face (primă) vară, dintr’un singur exemplu nu se poate trage nici o concluzie; ~ la ureche, lucru ușor, de puțină însemnătate: lucrurile cele mai grele ... la el erau ~ la ureche ISP.; de florile mărului, Mold. Trans. de flori de cuc, în zadar, de geaba, fără nici un folos, numai cu numele: căci nu doară de florile mărului se îndoapă cu învățătura cîte 20 și 30 de ani ISP.; nu sînt eu numai de florile mărului prințipul Zamfir I. -GH.; nu ți-i greu să-ți pierzi vremea de flori de cuc? ALECS.; nu de flori de cuc i-au pus oamenii numele Procletul RET.; a pune flori după ureche, a înșela, a încornora, a pune coarne: vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitu cel de Gălușcă? ALECS.; copil din flori, copil nelegitim, bastard ¶ 2 Ori-ce plantă de ornament: un ghiveciu de flori ¶ 3 🌿 Se întrebuințează cu un epitet sau un determinativ spre a denumi o mulțime de plante: FLOARE-BROȘTEASCĂ, plantă cu flori galbene, numită și „piciorul-cocoșului” sau „rărunchiu” (🖼 2130) (Ranunculus acris); FLOAREA-CĂLUGĂRULUI 👉 CĂLUGĂR 2; FLOAREA-CIUMEI = CIUCURAȘI; FLOAREA-CIUTEI = GĂINUȘI; FLOAREA-CRUCII = PRISTOLNIC; FLOAREA-CUCULUI 👉 CUC; FLOAREA-CUNUNII CURCUBEU 2; FLOAREA DOAMNEI, plantă ce crește în vîrful munților și pe pășunile stîncoase cu frumoase flori albe flocoase; numită și „floarea-reginei” „floarea-domniței”, „albumeală”, „flocoșele” (Gnaphalium leontopodium) (🖼 2131); FLOAREA-FÎNULUI FIRUȚĂ¹; FLOAREA-FLORILOR DIOC; FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI 👉 FIERE; FLOARE-FRUMOASĂ BĂNUȚI; FLOAREA-GRÎULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOARE-DE-LEAC¹, plantă, cu flori galbene-aurii, ce crește prin tufișuri umede; se cultivă adesea ca plantă decorativă; numită și „gălbenele”, „bujorel”, „piciorul-cocoșului” (Ranunculus repens); FLOARE-DE-LEAC² GĂLBENELE (🖼 2132); FLOARE-DE-LINGOARE IARBĂ-DE-LINGOARE; FLOAREA-NOPȚII MIRODENIE 2; FLOARE-DE-OCHI SILUR; FLOAREA-PAIULUI ALBĂSTRIȚĂ; FLOAREA-PĂSĂRILOR, FLOAREA-PAȘTILOR, FLOAREA-PAȘTELUI, mică plantă ierboasă a cărei tulpină face o singură floare albă sau roză care se deschide în Martie-Aprilie (epoca Paștilor); numită și „oiță”, „păștiță”, „găinușă”, etc. (Anemone nemorosa) (🖼 2133): pe covorul galben de frunze moarte dedesubt se arăta albă ... floarea-paștelui SAD.; FLOARE-DE-PERINĂ, plantă cu flori galbene-aurii dispuse în capitule mărișoare frumoase; numită și „iarbă-de-perină” întrebuințată de popor spre a colora în galben (Anthemis tinctoria) (🖼2134); FLOAREA-REGINEI 👉 FLOAREA-DOAMNEI; FLOAREA-ȘARPELUI = MAMA-PĂDURII¹; FLOAREA-SOARELUI, plantă originară din America, cu tulpina dreaptă și înaltă uneori de 2 metri, cu flori frumoase și mari, galbene; cultivată mai adesea pentru semințele ei oleaginoase; numită și „sora-soarelui” (Helianthus annuus) (🖼 2135); FLOARE-DE-STEA ARȘENIC; FLOAREA-STUPILOR – ROINIȚĂ; FLOAREA-UNTULUI VERIGEL; FLOAREA-VÎNTULUI FLOAREA-PĂSĂRILOR; FLOAREA-ZMEULUI – BARBA-POPII; – FLORI-DE-PAIE, plantă originară din Australia, cu tulpina țeapănă, cu flori frumoase de diferite colori, cari par uscate ca paiele (Helichrysum bracteatum) (🖼 2136); FLORI-DOMNEȘTI – SURGUCI; FLORI-MĂRUNȚELE – TOPORAȘI (Viola adorata) ¶ 4 Desen, înfățișînd o floare cusută, brodată sau tipărită pe o țesătură: ie albă ca laptele împănată cu flori galbene RET. ¶ 5 Strat de mucegaiu ce se formează la suprafața vinului, oțetului, etc. ¶ 6 🔧 Vîrful ascuțit al sfredelului, care pătrunde în lemn ¶ 7 Bărbia cheii (🖼 2137) ¶ 8 📰 Partea caracterului de tipografie care reprezintă litera sau semnul, spre deosebire de restul suportului de plumb (👉 🖼 893) ¶ 9 ~ de făină, făina cea mai fină ¶ 10 🔬 ~de pucioasă, pulbere de pucioasă obținută prin volatizare sau sublimare ¶ 11 Fig. Tot ce poate fi mai bun, mai fin, mai de seamă, elită: întîmpinat de 340 de tineri Greci ... ~a tinerimii I. -GH.; vecinul meu Bogonos e ~a vecinilor NEGR. ¶ 12 Tot ce poate fi comparat cu frumusețea sau frăgezimea unei flori: cu frumoasă și mîndră ~ a înzestrat literatura română I. -GH. ¶ 13 📖 Ornament al stilului: flori de retorică ¶ 14 Momentul cînd un lucru sau o persoană se află în desvoltarea deplină, în toată frumusețea, în toată strălucirea, în toată puterea: în ~a vîrstei; în ~a tinereții ¶ 15 Aromă, parfum (despre băuturi) ¶ 16 † Coloare, față [lat. florem].

FLOCOȘELE sf. pl. 🌿 1 Mică plantă lînoasă, cu flori albe-gălbui, ce crește mai ales pe pășunile uscate și pe locuri pietroase (Filago arvensis) (🖼 2143) ¶ 2 = CURCUBEU ¶ 3 = FLOAREA-DOAMNEI [flocos].

FLOCOȘICĂ sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, acoperită cu peri moi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus) (🖼 2142) ¶ 2 = CURCUBEU [flocos].

cucurbăŭ, V. curcubeŭ.

curcubăŭ, V. curcubeŭ.

curcubeu s. n., art. curcubeul; pl. curcubeie

curcubeu s. n., art. curcubeul; pl. curcubeie

curcubeu s. n., art. curcubeul; pl. curcubeie

curcubeu, pl. curcubee

curcubeu, -beie.

CURCUBEU s. v. iarba-câinelui, pir-de-țelină, pir-gros.

CURCUBEU s. 1. (ASTRON.) (reg.) cearcăn, brâul-cerului, brâul-Cosânzenei, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-Maicii-Domnului, brâul-popii, curuna-cerului. 2. (BOT.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoșele (pl.), flocoșică, barba-împăratului, floarea-cununii.

curcubeu s. v. IARBA-CÎINELUI. PIR-DE-ȚELINĂ. PIR-GROS.

CURCUBEU s. 1. (ASTRON.) (reg.) cearcăn, brîul-cerului, brîul-Cosînzenii, brîul-lui-Dumnezeu, brîul-Maicii-Domnului, brîul-popii, curuna-cerului. 2. (BOT.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoșele (pl.), flocoșică, barba-împăratului, floarea-cununii.

curcubeu (curcubeie), s. n. – 1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407).

curcubeu, curcubeie, s.n. – (mit.) În tradițiile maramureșene, curcubeul e un fenomen atmosferic personificat, capabil să soarbă apele râurilor și să genereze apoi ploaia. Mai este văzut ca un „calendar de apă”, care prefigurează viitoarele recolte agricole: „Curcubeul se vede un cerc mare pe cer care iese dintr-o apă mare la un capăt și celălalt capăt este în altă apă mare. Sorbește din amândouă apele. Sorbește până se umflă și atunci se ridică și se varsă ploaia din curcubeu. La noi be din apa Vișeului și din Iza. Sorbește cât îi trebuie în amândouă capurile. După ce s-a umflat, atunci s-a desfăcut și zice că plouă. Ziceau bătrânii, așa, când se uitau la culorile acelea și vedeau din care-i mai multă. Dacă este verde multă culoare, ziceau că-i fânață și va fi iarbă multă, de-i galben, îi grâu mai mult. De-i roșu, e porumb mult în anul acela” (Ion Ungureanu Tomșa, 84 ani, Rozavlea, cf. Bilțiu, 1999: 78-79). – Et. nec. (MDA); lat. *cucuvius „încovoiat” (DER); lat. *curvus „îndoit, curb” (Cipariu, Laurian, Cihac, Philippide, Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX); cuv. autohton (Philippide). Cuv. rom. > ucr. korkobeč (Miklosich, Candrea, cf. DER).

cucurbău, s.n. – v. cuculbău („curcubeu”).