cârci refl. a se strânge, a se sgârci. [Slav. KRŬČITl].

cîrcésc v. tr. (vsl. krŭčiti, sŭ-krŭčiti, id.). Vest. Zgîrcesc.

cîrcĭ m. (bg. krŭčŭ, chicĭură, promoroacă; sîrb. krč, cîrcel la nervĭ, la stomah. V. zgîrcesc). Olt. Strugure, cîrcel mare.

CÎRCI, cîrcesc, vb. IV. (Var.) A (se) zgîrci². (cf. zgîrci²)

cîrci (-cesc, -it), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.

cârci, s.m. – (reg.) Ciot, tufă pipernicită (D. Pop, 1970). – Din cârci „a se chirci, a se pipernici” (< sl. krŭčiti „a suci”, Miklosich, Cihac, DA, cf. DER).