CĂ conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.^[1]

că c [At: COD. VOR. 112/1 / E: ml quod] Introduce propoziții subordonate: 1 Completive Zice că nu știe. 2 Subiective E bine că ai încredere în tine. 3 Atributive Îl obseda ideea că l-ar fi putut ajuta. 4 Cauzale Si: căci, fiindcă. De ce-ai întârziat? C-am fost bolnav. 5 Consecutive Si: de, încât. E așa de mic, că-l paște vaca. 6 Concesive Si: deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, nu poate să înțeleagă. 7 Temporale Si: după ce, când. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc. 8 Condiționale Si: dacă. Ce folos că trag acasă, Că n-am nevasta frumoasă. 9 (Pop) Și Să care bărbatul cu sacul și femeia să împrăștie cu poala (că) tot se termină. 10 (Îlav) Nici ~ Nu. 11 (Îlav) Numai ~ Dar, însă. 12 Într-adevăr, așa e Că bine zici dumneata. 13 De ce (nu)!, cum (nu)! Că nu mai vine odată. 14 Doar Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! 15 (Îlav) Cum ~, după ce ~, măcar ~ etc... Pe lângă faptul că După ce că ai întârziat, ești și obraznic. 16 (Îlav) Măcar ~ Chiar dacă.

CĂ conj. 1 Servește de legătură între două propozițiunii ale căror verbe nu sînt la subjonctiv: știe ~ l-am căutat; tot astfel după o propozițiune eliptică: iată ~ s’a supărat: acum ~ ne-am înțeles ¶ 2 În propozițiuni exclamative: ~ bine zici! mare te-ai mai făcut! ¶ 3 pop. Căci: du-te mai iute, ~ nu-l mai găsești ¶ 4 Intră în formațiunea mai multor locuțiuni conjunctive: cum ~, cu toate ~, măcar ~, pe lîngă ~, fiind ~ (fiindcă), pentru ~, parcă ( = pare că), etc. [lat. quod].

CĂ conj. 1 Servește de legătură între două propozițiuni ale căror verbe nu sînt la subjonctiv: știe ~ l-am căutat; tot astfel după o propozițiune eliptică: iată ~ s’a supărat: acum ~ ne-am înțeles ¶ 2 În propozițiuni exclamative: ~ bine zici! ~ mare te-ai mai făcut! ¶ 3 pop. Căci: du-te mai iute, ~ nu-l mai găsești ¶ 4 Intră în formațiunea mai multor locuțiuni conjunctive: cum ~, cu toate ~, măcar ~, pe lîngă ~, fiind ~ (fiindcă), pentru ~, parcă (=pare că), etc. [lat. quod].

CĂ conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.

CĂ conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Midora a jurat că nici n-a vorbit... despre asta. CAMILAR, N. I 22. Și zici că nu dorești nimica? SADOVEANU, O. II 120. Au înțeles cititorii că vorbesc despre artiști. IONESCU-RION, C. 37. Turturica ajunsese la Împăratul-Verde și-l înștiințase că vine și Harap-Alb cu fata Împăratului-Roș. CREANGĂ, P. 277. Știi că m-ai lăsat în locul tău și nu te îndoiești de sîrguința mea. NEGRUZZI, S. I 63. b) (Introduce propoziții subiective; uneori după propoziții eliptice, exclamative) E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i? Firește că nu gîngăvitul alint Pe struna ghitarei. CASSIAN, H. 19. Așa-i c-a venit și rîndul meu? CREANGĂ, P. 54. Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. EMINESCU, O. I 95. Prin grădină, pe cărare, Pagubă că-i iarba mare. JARNÍK-BÎRSEANU, 253 c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea. ISPIRESCU, L. 30. d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă, pentru că. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. ISPIRESCU, L. 1. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Ai să dai samă, doamnă! îmi zise, că lași pre bărbatul tău să ne taie părinții, bărbații și frații. NEGRUZZI S. I 147. Se sfătuiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (După propoziții eliptice imperative) Hai la culcuș, că se face ziuă. CREANGĂ, P. 268. e) (Introduce propoziții consecutive, adesea în corelație cu «așa», «atîta», «prea») Încît, de. Și-i atît de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. COȘBUC, P. I 74. Nevasta i-a murit; și-apoi i-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi, Că-n urmă- a-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. Era un senin pe ceri și așa de frumos și cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. f) (Introduce propoziții concesive; urmat de «și») Deși, cu toate că, măcar că. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa,... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. g) (Introduce propoziții temporale) După ce, cînd. Acum, că ne odihnirăm, pot să-ți povestesc întîmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă... Accept invitația, numai că voi veni singur. 3. (Cu valoare de conjuncție copulativă, de obicei după un condițional) Și în sfîrșit, ce-or fi mai dondănit ei, și cît or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă. CREANGĂ, P. 255. Mergeau nu prea mergeau, Că deodată se opreau Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-apucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ♦ (Popular, mai ales în enumerări, ca un fel de adaos ritmic) Frunză verde de alună, Codrenaș cu voie bună Se urca în deal la stînă, Se urca și chiuia... Toți ciobanii că fugea! ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Precedat de «nici») Nu. Și nici că!-a mai putut ajunge. 5. (Întărind o replică) Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă; asta s-o facem. CREANGĂ, P. 175. ◊ Expr. Ba că chiar! = nici vorbă! da de unde! Poate era niscaiva aur? – Ba că chiar și tu ai gîcit! DRĂGHICI, R. 98. 6. (În fraze exclamative, precedînd o negație, exprimă o părere de rău) De ce (nu)! cum (nu)! A! că nu l-am putut eu ajunge! ▭ Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mînuțele! CREANGĂ, P. 292. ◊ (întărindu-l pe «doar») Calului meu de pe atunci, cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele! – Că doar nu era să trăiască un veac de om. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Cu înțeles restrictiv în construcțiile) Nu (sau nici) (doară) că... Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. Nu că mă laud, dar puteți întreba și pe cuconu... Cum, doamne iartă-mă, îi zic? ALECSANDRI, T. I 103. 8. (Intră în formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că, pentru că etc. v. c.

CĂ conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Și zici că nu dorești nimica? (SADOVEANU). b) (Introduce propoziții subiective) Așa-i c-a venit și rîndul meu? (CREANGĂ). c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea (ISPIRESCU). d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă. Hai la culcuș, că se face ziuă (CREANGĂ). e) (Introduce propoziții consecutive) Încît, de. Și-i atît de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede (COȘBUC). f) (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, măcar că. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe (JARNÍK-BÎRSEANU). g) (Introduce propoziții temporale) După ce, cînd. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întîmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă. 3. Și. Ce-or mai fi dondănit ei, și cît or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă (CREANGĂ). 4. (În expr.) Nici că = nu. Și nici că l-a mai putut ajunge. 5. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă, asta s-o facem (CREANGĂ). 6. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor (JARNÍK-BÎRSEANU). 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mînuțele (CREANGĂ). ◊ (Cu sens restrictiv) Nu (sau nici) (doară) că... 8. (În formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.

CĂ conj. I. (cu funcție subordonatoare) 1) (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; căci; pentru că; deoarece. 2) (exprimă un raport consecutiv) Încât; de. 3) (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. El, că-i străin, și tot are grijă... II. (cu funcție coordonatoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Și. Numai porunci, că totul era făcut. 2) (exprimă un raport adversativ) Dar; însă. Va veni, numai că mai târziu. /<lat. quod

că conj. 1. servă a împreuna două propozițiuni: crede, că nu pot; 2. exprimă cauza: îți mulțumesc, că mult bine îmi făcuși. [Lat. QUOD].

că conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s’a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară că și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd.

căci c [At: GCR I, 13/23 / V: (înv) căce, câce, căce, căci, căi / E: că + ce] Introduce propoziții explicative Si: pentru că, deoarece, că, fiindcă, din cauză că, (în întrebări) de ce, oare.

căz c vz că

scriitor-țăran, -toare/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])

căcĭ, vechĭ căce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n’am banĭ! (Munt.).

că conjcț.

c-ar (în tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (Mi-a spus c-ar dori. = Mi-a spus că ar dori.) corectat(ă)

+doar că¹ adv. + conjcț. (A spus ~ acolo plouă.)

afară că (fam.) loc. conj.

așa că loc. conjcț.

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit)

c-am (tempo rapid) conjcț. + vb. (v-am spus ~ dat)

c-ar (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (mi-a spus c-ar dori)

c-aș (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (nu cred c-aș putea)

*chit că (fam.) loc. conjcț.

!fiind că (dat ~) loc. conjcț.

măcar că loc. conjcț.

*numai că adv. + conjcț. (a spus numai că acolo plouă)

*numai că (dar) loc. conjcț. (aș veni, numai că plouă)

pentru că loc. conjcț.

*precum că loc. conjcț.

așa că loc. conjct.

cu toate că loc. conjcț.

fiind că vb. + conjcț.

măcar că loc. conjcț.

pentru că loc. conjcț.

CĂ conj. v. dacă.

CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încât, (înv. și pop.) cât. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 2. (cauzal) căci, deoarece, fiindcă. (Haidem ~ se face seară.) 3. (adversativ și restrictiv) și. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. (adversativ și restrictiv) v. doar. (~ mi-oi feșteli onoarea.) 5. (adversativ și concesiv) v. deși. (Calul, ~ e cu patru picioare și tot se poticnește.) 6. (temporal) când. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

că conj. v. DACĂ.

CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încît, (înv. și pop.) cît. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 2. (cauzal) căci, deoarece, fiindcă. (Haidem ~ se face seară.) 3. (adversativ și restrictiv) și. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. (adversativ și restrictiv) doar. (~ nu mi-oi feșteli onoarea!) 5. (adversativ și concesiv) deși. (Calul, ~ e cu patru picioare, și tot se poticnește.) 6. (temporal) cînd. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

că conj. – 1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că. – Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci.

ori că! expr. și încă cum!

pen’că conj. deoarece, căci