defileu sn [At: AR (1829), 27 ¹/10 / V: (înv) ~lea sf / Pl: ~uri și (rar) ~ee / E: fr défilé] 1 Vale transversală, îngustă, adâncă și lungă, cu versanți abrupți, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase Si: pas³, poartă, trecătoare, (îvr) defilat¹ (7). 2 (Fig; îvr) Situație încurcată. 3 (Fig; îvr) Ananghie. 4-5 (Înv) Defilare¹ (4-5).

DEFILEU, defileuri, s. n. Vale îngustă și adîncă creată de o apă curgătoare în regiunile muntoase. V. cheie, pas. Bicazul coboară în valea adîncă... pentru ca... să pătrundă apoi în uluitorul defileu al cheilor sale. BOGZA, C. O. 66. Deslușeam, în linia plină de zigzaguri... defileul Agapiei. GALACTION, O. I 468.

DEFILEU s.n. Vale strîmtă și adîncă între doi munți, săpată de o apă curgătoare; trecătoare. [Pl. -uri. / < fr. défilé].

DEFILEU s. n. vale îngustă și adâncă între doi munți, săpată de o apă curgătoare. (< fr. défilé)

DEFILEU ~ri n. Vale îngustă și adâncă, cu versanți abrupți, constituind o cale naturală de trecere între munți; trecătoare; pas. [Sil. -fi-leu] /<fr. défilé

defileu n. 1. trecătoare îngustă între doi munți: defileul Vârciorova; 2. evoluțiune de trupe (= fr. défilé).

*defiléŭ n., pl. e (fr. defilé, d. défiler, a defila). Barb. Trecătoare, strîmtoare, trecere îngustă pin munțĭ orĭ pin pădurĭ.

defilea sf vz defileu

defileu s. n., art. defileul; pl. defilee

defileu s. n., art. defileul; pl. defileuri

defileu s. n. (sil. -leu), art. defileul; pl. defileuri

defileu, -leuri.

DEFILEU s. v. chei.

DEFILEU s. (GEOGR.) chei (pl.), strîmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strîmtură. (Un ~ în Carpați.)