DEROGA, derog, vb. I. Intranz. A face o excepție de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act. – Din fr. déroger, lat. derogare.

deroga vi [At: HAMANGIU, C. C. 12 / Pzi: ~og / E: fr déroger, lat derogo, -are] A se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale.

DEROGA, derog, vb. I. Intranz. A se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. – Din fr. déroger, lat. derogare.

DEROGA, derog, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A se abate de la o lege, de la un regulament etc.

DEROGA vb. I. intr. A se abate de la o lege, de la un regulament etc. [P.i. derog, 3,6 -gă. / < lat., it. derogare].

DEROGA vb. intr. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenții în baza unui act de aceeași natură. (< fr. déroger, lat. derogare)

A DEROGA derog intranz. A se abate în mod excepțional pe baza unei permisiuni speciale. ~ de la lege. /<fr. déroger, lat. derogare

derogà v. 1. a modifica sau a înfrânge o lege, un uz: a deroga la un contract; 2. a-și pierde nobleța, demnitatea, rangul; 3. a nu se conforma cu.

*deróg, a -á v. intr. (lat. dé-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conjugă ca ab-rog). Stabilesc o dispozițiune contrară uneĭ legĭ saŭ unuĭ act anterior: a deroga de la lege. Nu-mĭ păstrez demnitatea. Fac un lucru care-mĭ atrage perderea ranguluĭ (noblețeĭ, demnitățiĭ): odinioară, nobilu care se făcea negustor deroga.

deroga (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 1 sg. derog, 2 sg. derogi, 3 derogă; conj. prez. 1 sg. să derog, 3 să deroge

deroga (a ~) (a face o excepție) vb., ind. prez. 3 derogă; conj. prez. 3 să deroge

deroga vb., ind. prez. 1 sg. derog, 3 sg. și pl. derogă; conj. prez. 3 sg. și pl. deroge

derog, -roagă 3, -roage 3 conj.