O definiție pentru desmânta

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

desmînta (-t, -at), vb. – (Trans.) A face să se răzgîndească. Origine incertă. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a aștepta”, intensiv de la manēre; în acest caz *dĭsmantāre ar însemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. După Tiktin, de la un lat. *dĭsmentāre, de la mens; după Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dĭsmonĭtāre. Candrea trece sub tăcere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvîntul, care este destul de rar.

Intrare: desmânta
verb (V3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desmânta
  • desmântare
  • desmântat
  • desmântatu‑
  • desmântând
  • desmântându‑
singular plural
  • desmântă
  • desmântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desmânt
(să)
  • desmânt
  • desmântam
  • desmântai
  • desmântasem
a II-a (tu)
  • desmânți
(să)
  • desmânți
  • desmântai
  • desmântași
  • desmântaseși
a III-a (el, ea)
  • desmântă
(să)
  • desmânte
  • desmânta
  • desmântă
  • desmântase
plural I (noi)
  • desmântăm
(să)
  • desmântăm
  • desmântam
  • desmântarăm
  • desmântaserăm
  • desmântasem
a II-a (voi)
  • desmântați
(să)
  • desmântați
  • desmântați
  • desmântarăți
  • desmântaserăți
  • desmântaseți
a III-a (ei, ele)
  • desmântă
(să)
  • desmânte
  • desmântau
  • desmânta
  • desmântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)