tigoare sf [At: NEGRUZZI, S. III, 37 / V: (reg) di~, tihoară, tiho~, tio~ sf, ~or sm / Pl: ~ori / E: nct] 1 (Reg) Animal slab și lipsit de putere. 2 (Reg) Animal care se mișcă încet, leneș. 3 (Reg) Animal care produce daune. 4 (Reg; dep) Om slab. 5 (Reg; dep) Om zdrențăros. 6 (Reg; dep) Om leneș. 7 (Pop; dep) Om netrebnic. 8 (Olt; îf tihoare) Aer rău mirositor Si: duhoare.

TIGOARE, tigori, s. f. (Regional) Termen injurios dat unei persoane leneșe; om de nimic, trîntor. Ce nevolnic, mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche. CREANGĂ, A. 13. Slab îi, puhab, o tigoare, Să-l lovești o dată, moare. CONTEMPORANUL, II 760.

TIGOARE ~ori f. pop. 1) Om foarte leneș. 2) Ființă slabă lipsită de putere. 3) Persoană rea, ticăloasă. /Orig. nec.

tigoare f. 1. om ticălos: o tigoare de băiat CR.; 2. fam. femeie rea. [Tr. tigor, om slab, mișel: origină necunoscută].

tigoáre f., pl. orĭ (var. din tihoare). Munt. Mold. Putoare, om foarte leneș: Auzĭ? Tigoarea! Slutu draculuĭ! (CL. 1924, 194). Serbia. Slăbitură. – În Trans. (Bran) tigór (m.), om slab, slăbitură. – Și digoare (Nț.). În Rț. tihoare, duhoare, aer puturos.

digoare sf vz tigoare

tigor sm vz tigoare

tihoară sf vz tigoare

tihoare sf vz tigoare

tioare sf vz tigoare

digoáre V. tigoare.

tihoáre, V. tigoare.

tigoare (pop.) s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigoare (pop.) s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigoare s. f., g.-d. art. tigorii; pl. tigori

tigoare, tigori, s.f. – (reg.) 1. Dihonie, ceartă (Calendar, 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

tigoare, tigori, s.f. – 1. Dihonie, ceartă (Calendar 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. – Et. nec. (DEX).