dibăci vt [At: CREANGĂ, O. 233 / V: (reg) dub~ / Pzi: ~cesc / E: dibaci] (Pop) 1 (C.i. situații, planuri, proiecte etc.) A potrivi cu iscusință, cu îndemânare Si: a nimeri. 2 A descoperi (după multă căutare) Si: a dibui, a găsi. 3 (Rar) A căuta cu stăruință.

DIBĂCI, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăci vb. IV.

A DIBĂCI ~esc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistență (pentru a cunoaște). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci

dubăci v vz dibăci

GHIBĂCI vb. IV v. dibăci.

GHIBĂCI, ghibăcesc, vb. IV. Tranz. V. dibăci.

ghibăcì v. a fi ghibaciu: altfel n’ai cum să ghibăcești CR.

dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil).

ghibăcésc, ghibăcíe, V. dib-.

dibăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, 3 sg. dibăcește, imperf. 1 dibăceam; conj. prez. 1 sg. să dibăcesc, 3 să dibăcească

dibăci (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, imperf. 3 sg. dibăcea; conj. prez. 3 să dibăcească

dibăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcesc, imperf. 3 sg. dibăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. dibăcească

DIBĂCI vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.

dibăci vb. v. AFLA. DESCOPERI. GĂSI. NIMERI.

dibăci, dibăcesc v. t. (intl.) a găsi