evidențiere sf [At: CARAGIALE, O. VII, 278 / V: (îvr) ~iare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: evidenția] 1-2 Punere în evidență (3-4). 3 Recunoaștere oficială a meritelor sau a succeselor (în muncă) obținute de cineva.

EVIDENȚIERE, evidențieri, s. f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. S-au făcut noi evidențieri în întreprinderea noastră. ▭ [În schița literară] se impune cu strictețe descoperirea și accentuarea tuturor elementelor ce converg spre evidențierea ideii unice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 2/4. – Pronunțat: -ți-e-.

EVIDENȚIERE s.f. Acțiunea de a (se) evidenția și rezultatul ei. [< evidenția].

evidențiare sf vz evidențiere

evidențiere (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. evidențierii; pl. evidențieri

evidențiere (-ți-e-) s. f., g.-d. art. evidențierii; pl. evidențieri

evidențiere s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. evidențierii; pl. evidențieri

EVIDENȚIERE s. 1. v. profilare. 2. v. accentuare.

EVIDENȚIERE s. 1. conturare, delimitare, precizare, profilare, proiectare, reliefare. (~ imaginii ei în lumina asfințitului.) 2. accentuare, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)