GHETOU, ghetouri, s. n. 1. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. 2. Loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății. [Var.: gheto s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto.

GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier care era locuit de comunitățile evreiești sau rezervat evreilor; p. ext. cartier al unui oraș în care e constrânsă să locuiască o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. ◊ Loc în care o minoritate trăiește separată de restul comunității. 2. Fig. Condiție marginală. – Din it., fr. ghetto, germ. Getto, cf. Ghetto, insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii.^[1]

ghetou sn [At: SAHIA, N. 64 / V: gheto / S și: ghetto / Pl: ~ri / E: it fr ghetto, ger Getto] 1 Cartier destinat exclusiv evreilor în timpul Evului Mediu în Italia sau în timpul persecuțiilor fasciste în țările ocupate de hitleriști și pe care aceștia nu aveau permisiunea de a-l părăsi. 2 Cartier sărac locuit în majoritate de negri. 3 (Pgn) Cartier în care locuiesc oameni sărmani.

GHETOU, ghetouri, s. n. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. [Var.: gheto s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto.

GHETOU, ghetouri, s. n. Cartier al unui oraș în care erau constrînși să trăiască evreii în evul mediu și, în timpul celui de al doilea război mondial, în țările vremelnic ocupate de fasciștii germani.

GHETOU s.n. Cartier unde erau siliți să locuiască evreii. [Var. gheto s.n. / < it., fr. ghetto, cf. Ghetto – insulă lîngă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii].

GHETOU s. n. cartier al unui oraș în care erau forțați să trăiască evreii din unele țări. ◊ cartier al unui oraș unde era (este) obligat să trăiască un grup al populației de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a discriminării. (< it., fr. ghetto)

ghetou s. n. 1993 Loc în care trăiește o comunitate, separată de restul populației v. spanglish (din fr., it. ghetto; dicționarele curente nu consemnează acest sens extins)

GHETOU ~ri n. (în trecut) Cartier al unui oraș unde erau siliți (din motive rasiale, religioase etc.) să trăiască anumite grupuri din populația unei țări. /<it. ghetto, germ. Getto

gheto sn vz ghetou

GHETO s.n. v. ghetou.

ghetou s. n., art. ghetoul; pl. ghetouri

ghetou s. n., art. ghetoul; pl. ghetouri

ghetou s. n., art. ghetoul; pl. ghetouri

GHETÓU (< it., fr.) s. n. (În sec. 15-19, în unele țări europene) Cartier al unui oraș în care locuiește o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. În timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au creat g. în diverse orașe din E Europei, pe care le-au transformat în lagăre de exterminare. Este cunoscută rezistența unor g., mai ales a celui din Varșovia, împotriva armatei naziste.

ghetou, ghetouri s. n. (pub.) zonă marginală, săracă și mizeră a unui oraș.

du-te pe ghetou! expr. (deț.) du-te dracului!