GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). [Pl. și: gealăuri] – Din magh. gyaló.

gealău² sn [At: DAMÉ, T. 115 / V: ~lou, gelău, ghelău, ghilău, ghileu, ghiulău, jalău / Pl: ~ăie, -ri / E: mg gyaló] Rindea (mare).

GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din magh. gyaló.

GEALĂU, gealăie, s. n. (Mold.) Rindea; (în restul țării) rindea lungă, cu mîner de formă specială, folosită la geluirea pieselor mari de lemn. Auzeam bătaia bărzilor ori sunetele ascuțite ale gealăului, care se amestecau cu glumele lucrătorilor. SADOVEANU, O. V 489. Oftatul lui răsuna mai tare, însoțit de șuierul gealăului. CONTEMPORANUL, V 387.

GEALĂU ~ie n. Rindea (lungă) folosită pentru prelucrarea pieselor mari. /<ung. gyalo

gealău n. Mold. Tr. rândea. [Și ghilău = ung. GYALÙ].

gealăŭ n., pl. ăĭe (ung. gyalu). Nord. Rîndea. – În Trans. și gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ.

cealău² sn vz gealău

gealou sn vz gealău²

gelău sn vz gealău

ghelău sn vz gealău²

ghilău sn vz gealău²

ghileu sn vz gealău²

ghiulău sn vz gealău²

jalău sn vz gealău

ghilău n. V. gealău.

ghelăŭ, V. gealăŭ.

ghilăŭ, V. gealăŭ.

!gealău (reg.) (desp. gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie

!gealău (reg.) (gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie/gealăuri

gealău s. n. (sil. gea-), art. gealăul; pl. gealăie

gealău, pl. gealăie

GEALĂU s. (TEHN.) (reg.) buhai, (Mold.) robanc. (Rindeluiește cu ~l.)

GEALĂU s. (TEHN.) (reg.) buhai, (Mold.) robanc. (Rindeluiește cu ~.)

gealău (-uri), s. n. – Rindea. – Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac, II, 501; DAR; Gáldi, Dict., 132). – Der. gelui, vb. (a netezi cu gealăul); geluială, s. f. (netezire cu gealăul); geluitor, s. m. (rindea); geluitură, s. f. (talaj, strujitură).