grindă sf [At: CANTEMIR, IST. 89 / Pl: ~nzi / E: vsl грєнда] 1 Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungime mare, folosit la asigurarea rezistenței unei construcții. 2 (Spc) Fiecare dintre bârnele orizontale pe care se sprijină greutatea acoperișului casei țărănești, vizibile din odaie. 3 (Pop; îe) A încresta în ~ A însemna sau a scrie ceva spre a-și aminti mai târziu. 4 (Pop; îe) A tăia în ~ A nu face nimic. 5 (Pop; îe) A pune ochii în ~ A fi pe moarte. 6 (Pop) Scândura care se află pe peretele dinspre nord, deasupra patului, pe care sunt așternute lăvicerele, țolurile și scoarțele în casa țărănească. 7 (Reg) Lemnul în care se opresc ciocanele de la piuă. 8 (Înv) Parte din scutul unei steme, tăiată orizontal, prin mijloc. corectat(ă)

GRINDĂ, grinzi, s. f. 1. Bîrnă groasă de lemn. 2. Element de construcție, format dintr-o grindă (1), dintr-o piesă sau dintr-un ansamblu de piese de lemn, de oțel sau de beton, constituind unul din elementele de rezistență ale construcțiilor (clădiri, poduri etc.). Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul pînă în grinzile tavanului. REBREANU, R. I 199. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorite, painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ◊ Expr. A cresta (sau a încresta, a însemna) în grindă = a nota, a însemna un lucru important pentru a nu-l uita. Azi am să-ncrestez în grindă – Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul. COȘBUC, P. I 102.

GRINDĂ ~zi f. Element de construcție (din lemn, beton armat, oțel), având lungimea mai mare în raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o construcție, servește drept piesă de rezistență. * A însemna (sau a încresta) în ~ (ceva) a însemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda

grindă f. 1. lemnul lung și gros ce servă la construcțiune; 2. puntea teascului. [Slav. GRȆDA].

gríndă f., pl. zĭ (vsl. grĕda, bg. greda și [după rom.] grinda; ung. gerenda, ngr. grendĭá, scris grentĭá). Bîrnă rătundă (ca trunchĭurile de brad, din care se fac plutele). – P. pl., cp. cu oglindă.

grindă s. f., g.-d. art. grinzii; pl. grinzi

grindă s. f., g.-d. art. grinzii; pl. grinzi

grindă s. f., g.-d. art. grinzii; pl. grinzi

grindă, pl. grinzi grindei, pl. grindeie

grindă, -zi.

GRINDĂ s. (CONSTR.) bârnă, stâlp, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (Transilv.) șaf, (Maram.) șaranț, (Transilv., Maram. și Bucov.) șoș, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (O ~ din schelăria unei case.)

GRINDĂ s. (CONSTR.) bîrnă, stîlp, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (Transilv.) șaf, (Maram.) șaranț, (Transilv., Maram. și Bucov.) șoș, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (O ~ din schelăria unei case.)

grindă (-de), s. f. – 1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402).