GÂRLICI, gârliciuri, s. n. 1. Intrare (strâmtă) într-un beci, într-o pivniță. 2. (Rar) Intrare (îngustă) într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. [Pl. și: gârlice] – Din sb. grlič „gât de sticlă”.

gârlici sn [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / V: ~leci, ~lij, ~lej¹, garlez, ~lenci, gâtl~ / Pl: ~uri, (îvp) ~ice / E: srb grlič] 1 (Îvp) Intrare îngustă într-un cavou, într-o peșteră, într-o pivniță. 2 (Pop) Intrare îngustă într-o încăpere mai largă. 3 (Mol) Strungă. 4 (Mor) Gură din mijlocul pietrii alergătoare, prin care grăunțele, căzând din teică, trec între cele două pietre unde se macină. 5 (Pes) Fund al vârșii.

GÂRLICI, gârliciuri, s. n. 1. Intrare (strâmtă) într-un beci, într-o pivniță. 2. (Rar) Intrare (îngustă) într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. [Pl. și: gârlice] – Din scr. grlič „gât de sticlă”.

GÂRLICI ~e n. 1) Intrare (strâmtă) într-un beci. 2) rar Gât puțin bombat al unor sticle. [Pl. și gârliciuri] /<sb. grliț

garlez sn vz gârlici

gârleci sn vz gârlici

gârlej¹ sn vz gârlici

gârlenci² sn vz gârlici

gârlij sn vz gârlici

gâtlici sn vz gârlici

GÎRLICI, gîrlice, s. n. 1. Încăpere scundă și îngustă (adesea povîrnită) care formează intrarea într-o pivniță, într-un beci sau într-un bordei. V. tindă. O gură neagră de gîrlici se căsca în coasta clădirii. SADOVEANU, O. VII 52. Zibal înfășură cu putere căpătîiul liber al lațului de butucul fix de la ușa gîrliciului. CARAGIALE, O. I 293. În fundul unei tinde întunecoase se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. I 126. Bordiaș fără gîrlici. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ (Rar) Intrare într-o peșteră. De abia faci vreo douăzeci de pași în gîrliciul peșterei, și te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. 2. Gîtul unei sticle. Trece băutura bătrînului care mormăie scurt... și pune gîrliciul la gură. REBREANU, I. 14.

gârliciu n. 1. intrare îngustă în pivniță; 2. locul pe unde ies oile la muls; 3. jghiabul teascului; 4. gura la mijlocul pietrii alergătoare a morii prin care grăunțele trec între cele două pietre unde se macină. [Serb. GRLIČ].

gîrlícĭ n., pl. urĭ și e (sîrb. grlič, gît de butelie, rudă cu gîrlă). Intrarea pivnițeĭ (saŭ bordeĭuluĭ care e lungă și îngustă și ajunge în argea. Loc strîmt pe unde trebuĭe să ĭasă oile cînd se duc la muls. Gaura pătrată din mijlocu roateĭ rîșnitoare a moriĭ. Jgheab. – În Olt. -igĭ. (NPl. Ceaur, 144).

gârlici s. n., pl. gârliciuri

!gârlici s. n., pl. gârliciuri

gârlici s. n., pl. gârliciuri/gârlice

gîrlici

gârliciu, -ciuri.

GÂRLICI s. v. limbă.

gîrlici s. v. LIMBĂ.

gîrlici (-ciuri), s. n. – 1. Intrare, coridor, prispă, pridvor. – 2. Gît de sticlă. – 3. Orificiul pătrat al măselei. – 4. Gaură pe fundul năvodului. Sb. grlič „beregată” (DAR), cf. gîrlă, gîrliță.

gârlici, gârliciuri, s.n. (reg.) 1. intrare strâmtă într-un beci (pivniță), într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. 2. locul pe unde ies oile la muls; strungă. 3. jgheabul teascului de struguri. 4. gura de la mijlocul pietrei alergătoare prin care ies grăunțele și trec între celelalte două pietre.