hinteu sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII, 98 / V: haltei, hăitei, hâitei, hâltei, helteu, hentei, ~ncheu / Pl: ~eie, ~eaie / E: mg hintό] 1 (Trs) Trăsură. 2 (Lpl) Totalitate a uneltelor (plug, tânjală, cârceie) care servesc la înjugatul boilor în patru (mai ales la plug). 3 (Lpl) Tânjale (cu toate părțile componente). 4 (îf halteie) Totalitate a uneltelor care aparțin unui car sau unei căruțe.

HINTEU, hinteie, s. n. (Transilv.) Trăsură, caleașcă, rădvan. Merse cu hinteul (trăsura) la curtea cea părăsită. RETEGANUL, P. IV 13. Trandafir de pe hinteu N-ai văzut pe dragul meu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23.

hintéŭ și hindéŭ n., pl. eĭe (ung. hintó, trăsură pe arcurĭ; sîrb. hintov și intov; turc. hento). Trans. Trăsură acoperită, cupeu. – Și hintăŭ, pl. ăĭe.

haitei sn vz hinteu

haltei sn vz hinteu

hăitei sn vz hinteu

hâitei sn vz hinteu

hâltei sn vz hinteu

helteu sn vz hinteu

hentei sm vz hinteu

hincheu sn vz hinteu

hintău sn vz hinteu

hinteu (reg.) s. n., art. hinteul; pl. hinteie

hinteu (reg.) s. n., art. hinteul; pl. hinteie

hinteu s. n., art. hinteul; pl. hinteie

HINTEU s. v. caleașcă.

hinteu s. v. CALEAȘCĂ.

hinteu (hinteie), s. n. – 1. Caleașcă, trăsură. – 2. (Pl.) Unelte, scule, instrumente. – Var. hintău, hîltei, hentei, hăitei. Mag. hintó (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 135), cf. tc., slov. hintov, sb., cr. intov. – Din același cuvînt mag., cf. hintálni „a legăna”, vine hinteț, s. n. (Trans., leagăn, scrînciob).

hinteu, hinteie, s.n. (reg.) 1. caleașcă închisă, trăsură, rădvan. 2. (la pl.) uneltele țăranului (plug, tânjală, cârceie etc.).

hinteu, hinteauă, (heiteu), s.n. – (reg.) Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu, 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă” (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

hinteu, hinteauă, (heiteu), s.n. – Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă”.