impropriu, ~ie [At: GHEREA, ST. CR. III, 207 / Pl: ~ii / E: lat improprius, fr impropre, it improprio] 1-2 a, av (D. cuvinte, expresii etc.) (Într-un mod) care nu este conform cu sensul propriu. 3-8 a, av (Într-un mod) (nepotrivit,) (incorect sau) neindicat. 9 a Necorespunzător.

IMPROPRIU, -IE, improprii, adj. (Despre cuvinte, expresii etc.) Care nu e propriu; nepotrivit. Vederile estetice ale d-lui Maiorescu sînt metafizice, terminologia grea și improprie. GHEREA, ST. CR. III 207.

IMPROPRIU adj. (Despre cuvinte, sensuri etc.) Care nu este propriu; nepotrivit; nerecomandabil. [Pron. -priu. / < lat. improprius, cf. fr. impropre].

IMPROPRIU adj. (despre cuvinte, sensuri etc.) care nu este propriu; nepotrivit, greșit. (< fr. impropre, lat. improprius)

IMPROPRIU ~e (~i) 1) Care nu este propriu (pentru cineva sau ceva); necaracteristic; necorespunzător. 2) (despre cuvinte, expresii) Care nu redă exact ideea care trebuie exprimată. [Sil. im-pro-priu] /<fr. impropre, lat. improprius

impropriu a. care nu se potrivește, care nu redă exact cugetarea: termen impropriu.

*imprópriŭ, -ie adj. (lat. improprius). Care nu e propriŭ, care nu e exact, care nu e potrivit: cuvînt impropriŭ. Adv. În mod impropriŭ.

impropriu [priu pron. prĭu] (desp. im-pro-priu) adj. m., art. impropriul, pl. improprii, art. impropriii (desp. -pri-ii); f. improprie (desp. -pri-e), art. impropria (desp. -pri-a), g.-d. art. impropriei, pl. improprii, art. impropriile (desp. -pri-i-)

impropriu [priu pron. prĭu] (im-pro-priu) adj. m., art. impropriul, pl. improprii, art. impropriii (-pri-ii); f. improprie (-pri-e), art. impropria (-pri-a), g.-d. art. impropriei, pl. improprii, art. impropriile (-pri-i-)

impropriu adj. m. propriu

impropriu

IMPROPRIU adj. 1. v. incorect. 2. nepotrivit.

IMPROPRIU adj. 1. eronat, greșit, incorect. (Exprimare ~.) 2. nepotrivit. (~ pentru un anumit scop.)

Impropriu ≠ propriu

IMPROPRIU, -E adj. (< lat. improprius, cf. fr. impropre): în sintagmele derivare improprie și sens impropriu (v.).