JILȚ, jilțuri, s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe. [Var.: (înv. și reg.) jelț, jeț s. n.] – Din germ. Sitz.

jilț sn vz jeț

JILȚ 👉 JEȚ.

JILȚ s. n. v. jeț.

JILȚ, jilțuri, s. n. Jeț. Mama e adîncită într-un jilț. CAMIL PETRESCU, T. II 38. Aștept din cer să vie O zînă drăgălașă cu glasul aurit Pe jilțu-mi lîngă masă. ALECSANDRI, P. III 4. Se puse pe un jilț, unde șezu absorbită în gînduri. NEGRUZZI, S. I 27. – Variantă: jîlț (C. PETRESCU, Î. I 12, CREANGĂ, A. 164) s. n.

JILȚ ~uri n. Scaun cu spătar înalt (și cu brațe); jeț. /<germ. Sitz, săs. Sätz

jilț n. V. jălț.

jilț V. jeț.

JELȚ s. n. v. jilț.

JEȚ s. n. v. jilț.

jălț sn vz jeț

jăț sn vz jeț

jățiu sn vz jeț

jâlț sn vz jeț

jelț sn vz jeț

jeț sn [At: DOSOFTEI, V. S. 205/2 / V: jăț, jățiu, (Mol) jâlț, jelț, jețiu, (Trs) jilț, jinț, jiț / Pl: ~uri / E: ger Sitz, Sessel] 1 Scaun înalt cu spetează și brațe. 2 (Spc) Tron. 3 (Reg) Băncuță cu spătar. 4 (Pop; îs) ~ mic Scăunel. 5 (Înv; fig) Sediu. 6 (Reg) Băncuță mobilă îmbrăcată în piele, adesea cu spătar, care se pune în căruță Si: capră. 7 (Reg) Loc de pe cuptor unde dorm de obicei copiii. 8 (Olt) Luncă fertilă.

jețiu sn vz jeț

jinț sn vz jeț

jiț sn vz jeț

șeț sn vz jeț

șiț² sn vz jeț

ziț^[1] sn vz jet

JEȚ, ❍JELȚ, JĂLȚ, JILȚ, JÎLȚ (pl. -țuri) sn. 🛋 Fotoliu: jețurile lor de sidef presărate cu pietre scumpe (dlvr.); jețul Iul de mușama în cancelaria poliției (car.); m’am lungit într’un jălț elastic (alecs.); Daniil, bătrînul stareț, Șade ’n jilțu-i, răsturnat (vlah.) [comp. germ. Sessel].

JELȚ s. n. v. jeț.

JEȚ, jețuri, s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe. [Var.: (înv. și reg.) jelț, jilț s. n.] – Din germ. Sitz.

JEȚ, jețuri, s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe (de obicei de lemn). V. fotoliu. Într-un jeț Am ațipit vreo cîteva clipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. Ședea mereu în jețul ce-i dăruise de ziua lui ginere-său. SLAVICI, N. I 207. Se dusese să ia în posesiune jețul lui din cancelaria poliției. CARAGIALE, M. 281. Arald cu moartea-n suflet, a gîndurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă. EMINESCU, O. I 94.

JÎLȚ s. n. v. jilț.

JEȚ ~uri n. Scaun cu spătar înalt (și cu brațe) jilț. /<germ. Sitz, săs. Sätz

jâlț n. Mold. jeț: v’așezați pe jâlțuri ca sfetnicii înțelepți AL. [V. jeț (cu l intercalat)].

jeț n. fotoliu: craiul rezemat în jeț cu spată EM. [Sas SÄTZ = germ. SITZ].

jelț V. jeț.

jeț n., pl. urĭ (sas. sätz, germ. sitz, loc de ședere, sessel, scaun). Vechĭ. Fotoliŭ. – Și jelț și jilț (care poate veni d. ceh. židlice, scaun, orĭ dintr’o formă maĭ veche germanică).

jilț s. n., pl. jilțuri

jilț s. n., pl. jilțuri

jilț v. jeț

jeț/jilț s. n., pl. jețuri / jilțuri

jeț.

jilț s.n. 1 fotoliu, <reg.> iliș, șezău. Pe terasă are o canapea și mai multe jilțuri. 2 tron¹,<înv.> scaun, taht. Faraonii aveau jilțuri de aur.

JEȚ s. fotoliu, (prin Transilv.) șezău. (Stă tolănit într-un ~.)

JEȚ s. fotoliu, (prin Transilv.) șezău. (Stă tolănit într-un ~.)

jeț (jețuri), s. n. – 1. Scaun înalt, fotoliu. – 2. Tron. – Var. jețiu, jățiu, jilț, jîlț. Lat. *iacium, de la iacēre „a sta tolănit”, cf. it. diaccio „țarc pentru oi”, sicil. jazzu „vizuină”. Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de „culcuș, pat”, ca în „laviță”. Der. din germ. Sitz, prin intermediul săs. säts (Mîndrescu, Influența germană, 63; Drăganu, Lui I. Bianu, București 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibilă fonetic și nu explică var. jețiu. Der. din lat. sessus (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256) nu este probabilă. L din var. nu este clar (din germ. Sessel, după Tiktin și DAR; din sl. sĕdĕlo, cf. ceh. židilice, după Cihac, II, 159; din tc. jelse, „mod de a se așeza”, după Moldovan 426). – Der. jilțuit, adj. (în formă de jilț).