leșcă sf [At: MARIAN, Î, 200 / V: (reg) leaș~ / Pl: ? / E: ucr лиыка] (Buc) 1 Lingură cu care se netezește mămăliga. 2 Lopățică de lemn cu care se întorc plăcintele. 3 Draniță de forma unei lopățele, folosită la un joc de copii. 4 (Îcs) De-a ~a Joc de copii în care se folosește leașca^[1] (3). 5 (Fig) Mahalagioaică.

leașcă¹ sf [At: CIHAC II, 166 / Pl: ~ște / E: leș + -că] (Îrg) 1 Femeie poloneză. 2 (Pex) Femeie străină, cu alt port și alte obiceiuri decât cele românești.

leașcă² sf [At: LEXIC REG. II, 81 / Pl: ~ște / E: cf leșcă] (Reg) Prăjină folosită pentru culesul fructelor.

leașcă³ sf vz leșcă

leașcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. leștei; pl. Iește

leașcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leștei; pl. lește

leașcă s. f., g.-d. art. leștei; pl. lește

leșcă s.f. fig. (reg.) v. Mahalagioaică. Mahalagiță.

leșcă s.f. (reg.) lopățică de întors plăcinta pe lespede.

leșcă, s.f. – (reg.) 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit (Iuliu Pop, 1970). 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt (Memoria, 2001). – Din ucr. liska (MDA).

leșcă, s.f. – 1. Lemnul cu care se bate lutul folosit la olărit (Iuliu Pop 1970). 2. Bucată de draniță sau lemn, lată la un capăt (Memoria 2001). – Din ucr. liska.